Atentatul cu grenadă de la Liceul „Jean Monet” din București a pus serios pe gînduri lumea învățămîntului. După ce, ieri, ministrul educației Ecaterina Andronescu a solicitat, la nivel național, suplimentarea măsurilor de pază pentru unitățile de învățămînt, gestul a fost repetat la scară județeană. „Am cerut sprijin domnului comisar șef Vrabie (Vasile Varbie, comisar șef al Inspectoratului Județean de Poliție, n.r.), dar mi s-a spus că asigurarea pazei la școli e treaba jandarmilor. În aceste condiții, vom încerca să ne întîlnim, cît mai curînd posibil, cu domnul colonel Neculai Rugină, șeful Comandamentului Teritorial de Jandarmi. Ideal ar fi ca paza școlilor să fie asigurată permanent”, ne-a declarat inspectorul general Ghiorghi Iorga. Aseară, Ministerul Educației a trimis pe adresa ISJ o notă semnată de secretarul de stat Constantin Corega, prin care se solicită luarea, la nivel județean, de măsuri sporite, în colaborare cu Prefectura, Poliție și jandarmi, pentru paza școlilor în vederea preîntîmpinării atentatelor similare cu cel petrecut la liceul bucureștean. Totodată, directorii de școli trebuie să modifice regulamentele de ordine interioară în aceeași idee.
Incidentul de la liceul bucureștean nu a impus sporirea măsurilor
de siguranță și în județul Bacău.
Pînă la primirea acestui ordin, jandarmii nu au luat decizia de a suplimenta paza la unitățile de învățămînt din județ. „Toate școlile din Bacău sînt cuprinse în aria de patrulare a jandarmilor băcăuani. Am prelucrat efectivele, la intrarea în misiune, în legătură cu explozia de la liceul bucureștean, și le-a fost atrasă atenția să fie extrem de vigilenți în privința a tot ce ar putea părea suspect în preajma unităților școlare”, ne-a declarat colonelul Nicolaie Rugină, comandantul Comandamentului Teritorial de Jandarmi. Cu aceeași ocazie, colonelul Rugină ne-a mai informat că, la toate obiectivele pe care le au jandarmii în pază, s-au luat aceleași măsuri. Printre acestea se numără băncile, societatea Aerostar și Centrul de Radiodifuziune de la Galbeni. (M.R, E.C.)
Lasă un răspuns