În vederea discutării ultimelor evoluţii pe palierul relaţiilor politice bilaterale România-Franţa, Grupul de prietenie cu Franţa din Senatul României va avea o întâlnire cu E.S. dl. Henri Paul, ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, pe data de 19 octombrie a.c., ora 9.30, la Senatul României (Sala „Constantin Stere”).
În centru discuţiilor vor sta problemele ce vizează creşterea migraţiei românilor cu mijloace financiare precare, către Franţa, măsurile luate şi preconizate de ambele părţi pentru soluţionarea acestor probleme, precum şi alte aspecte considerate de actualitate pe agenda relaţiilor România-Franţa.
De asemenea, senatorii membri ai Grupului îşi propun să dezbată teme legate de solicitarea Uniunii Europene adresată statelor sale membre privind utilizarea fondurilor europene disponibile (Fondul social european), pentru proiectele de integrare socială a rromilor, vizând un obiectiv mai larg – îmbunătăţirea coeziunii sociale în UE.
Lasă un răspuns