~2 min lectură 0 comentarii

Întârzieri la trenuri, cauzate de caniculă

Redacția Ziarul de Bacău

SONY DSC

Începând din această săptămână, toate trenurile din cele opt regionale din țară vor circula cu limitare de viteză. Măsura a fost impusă de canicula instalată în ultimele zile în întreaga țară. Pe anumite secții de cale ferată, viteza de circulație a trenurilor de marfă și de călători s-a redus cu 50-70 km/h față de viteza normală. Prin urmare, trenurile de pe rutele București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați, Constanța vor înregistra întârzieri la destinație, în medie, de 15-20 de minute/tren, în funcție de traseul trenului din graficul de circulație.

Ieri, pe la ora 10, încă nu se anunțase nicio întârziere în gara din Bacău. „Deocamdată, nu ne-au anunțat întârzieri, însă sigur vor fi, mai ales după ora prânzului, pentru că sunt restricții de viteză” – a spus una dintre angajatele de la casa de bilete din Gara Bacău. Mai reținem că în perioada de caniculă, temperaturile înregistrate în șină pot depăși cu ușurință 50 de grade C. Prin urmare, reprezentanții companiilor de cale ferată au anunțat că personalul de întreținere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga rețea feroviară (însoțiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor în șină etc.). (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.