Intelectualii Bacăului au condus pe ultimul drum o personalitate a locului

„A murit bădia Costică!”, „A murit poetul!”, erau cuvintele care i-au însoțit pe copii din Viforeni de la biserică spre cimitirul satului. Purtînd o fotografie de tinerețe a poetului Octavian Voicu și coroanele trimise de cei dragi întru pomenire, micuții din străvechea așezare au depănat amintiri, ca și adulții aflați la cîțiva metri în spate. „Ieșea la poartă și ne povestea despre vremea cînd era elev aici, în sat. Vorbea foarte încet. Eu i-am citit și cîteva poezii din ultimul volum «Cartea lui Copil împărat»”, ne-a spus un elev din clasa a șaptea, ce purta pe brațe una dintre coroanele de brad, ce aveau să rămînă pe mormîntul poetului. Copiii mergeau agale, fiind opriți din cînd în cînd de purtătorii de prapuri. La fel și căruța simplă, trasă de doi cai, în care se odihnea trupul neînsuflețit al „robului lui Dumnezeu”, Constantin Pușcuță. Cu voce groasă și sobră, preotul satului s-a rugat, de-a lungul drumului, ca Dumnezeu să-i ierte poetului toate păcatele. Căci iubirea invocată în rugăciuni a fost una din stările de spirit care l-au luminat de-a lungul vieții. Lucru văzut și prin cei prezenți. Cortegiul funerar a fost unul dintre cele mai impozante căreia i-a fost să se vadă în viața culturală băcăuană din ultimii ani. „Acesta-i un cortegiu funerar ce ar trebui scris cu C mare”, avea să spună prof. univ. dr. Vasile Puiu. Pe bună dreptate. între cei care l-au însoțit pe Octavian Voicu pe ultimul drum puteai număra artiști, profesori, pictori, scriitori, poeți, ziariști, regizori de teatru, practic toată crema culturii băcăuane pe care ar fi greu să-i enumeri în scris, dar și oameni simpli, din sat, care l-au cunoscut și apreciat nu doar ca om de litere, ci și un suflet mare. Drumul spre capela cimitirului a fost unul parcurs cu razele generoase ale soarelui, care s-a încăpățînat să nu-l părăsească pe Octavian Voicu nici acum. Slujba oficiată pe-ndelete de preot s-a sfîrșit, după cum e tradiția, cu ultimele cuvinte de despărțire. Singurul care a încercat să vorbească în numele oamenilor de cultură a fost Viorel Savin, secretarul filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. A rostit cîteva fraze și s-a oprit brusc. A început să plîngă. A continuat și încheiat cel căruia Dumnezeu i-a încredințat menirea de a-i conduce pe creștini pe ultimul drum. Totul a fost simplu, ca și crucea pusă la căpătîiul defunctulu. „A plecat dintre noi, pentru totdeauan, un om simplu, după vorbă, după port, care ar mai fi putut să trăiescă dacă nu încă pe atît, măcar jumătate. Constantin Pușcuță, cunoscut sub pseudonimul de Octavian Voicu, s-a stins din viață la 65 de ani”, avea să menționeze, încă o dată, preotul de la Viforeni. A fost în frumoasa zi de ianuarie, cînd s-a făcut pomenirea Sfîntului Polieuct.
„Ne știam de peste 40 de ani. Era un om liniștit, un om de caracter și un mare iubitor de literatură. De multe ori împrumutam cărți unul de la celălalt, le citeam, apoi discutam despre ele”, au fost cuvintele pe care ni le-a putut spune, lăcrimînd, Sergiu Adam.
„Moștenirea pe care ne-a lăsat-o Octavian Voicu e în titlul primului său volum de versuri «Ce întemeiază privighetoarea», care astăzi ni se pare a fi o profeție din tinerețe: bucuria cîntecului, bucuria gîndului că existăm”, ne-a declarat profesorul, poetul și traducătorul Gheorghe Iorga.
„A fost un prieten, un coleg, sensibil, talentat, generos, un om cu foarte multe proiecte, cu dragoste pentru locurile natale, pentru Bacău, cu memorie culturală pentru istoria locului. A fost un model, om pe care îl regretăm. Dumnezeu să-l ierte”, ne-a zis pictorul Ilie Boca.
„A fost un om adevărat, un fiu al Bacăului cu totul exemplar, un scriitor dintre cei autentici, un spirit ales, un om cu foarte multe lucruri sfinte, un semănător de înțelepciune”, și-a amintit Calistrat Costin, directorul Teatrului „Bacovia”. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!