~2 min lectură 1 comentariu

Interagroaliment, companie din Grup Șerban Holding, a cerut insolvența după concedieri și restructurări majore

Redacția Ziarul de Bacău

Interagroaliment, una dintre principalele firme ale Grup Șerban Holding, a solicitat deschiderea procedurii de insolvență, potrivit unui anunț transmis de grup Bursei de Valori București. Decizia vine pe fondul dificultăților financiare și al unui amplu proces de restructurare început în ultimele luni.

Compania a disponibilizat recent 26 de angajați, parte dintr-un val mai amplu de concedieri la nivelul grupului, care a afectat în total 81 de persoane. În pofida acestor măsuri, Interagroaliment a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de peste 92 de milioane de euro.

Reprezentanții Grup Șerban Holding susțin că intrarea în insolvență are ca scop reorganizarea și redresarea activității într-un cadru controlat. „Prin accesarea acestei proceduri, Interagroaliment își propune reorganizarea și revitalizarea societății”, se arată în comunicarea oficială.

Luna trecută, grupul a anunțat încetarea activității de trading de cereale, segment care ar fi generat pierderi semnificative. Decizia face parte dintr-un proces mai amplu de reevaluare strategică, în contextul condițiilor dificile de piață.

Ca urmare, compania a implementat mai multe măsuri de restructurare, printre care:

  • reducerea semnificativă a personalului;
  • conservarea flotei auto de transport și a unei părți importante din capacitățile de depozitare;
  • păstrarea exclusivă a liniilor de business considerate profitabile;
  • introducerea unor mecanisme stricte de control al costurilor.

Unde s-au făcut concedieri?

Pe lângă cele 26 de posturi desființate la Interagroaliment, restructurările au vizat și alte firme din grup: 33 de angajați au fost concediați de la Șerban Distribuție, iar 22 de la Fabrică de Pâine Șerban.

Fondat în 1994 la Onești de antreprenorul Nicolae Șerban, Grup Șerban Holding este unul dintre actorii relevanți din agribusiness-ul românesc. Compania operează un model integrat, care include agricultura vegetală (pe o suprafață de peste 15.600 de hectare), zootehnie, panificație, distribuție și retail, prin rețeaua Băcăniile Șerban.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    SEPTEP
    16 aprilie 2026, 16:33
    0

    Nici pe departe să fi fost pâine bună, unde mai pui la socoteală, informări în mass-media, ca holdingul Șerban e pe cai mari din punct de vedere financiar și mai apoi să citesc ca e pe “ducă” afacerea.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.