Într-o lume a comunicării rapide și a transmiterii informației în cîteva secunde la mii de kilometri depărtare, în chiar buricul tîrgului, la instituții de cultură consacrate, tehnica modernă rămîne la stadiul de aspirație. La Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău există cîteva computere, însă nicidecum din ultima generație. În schimb, nu există internet, deși este o necesitate. „Pare absurd că nu avem internet, deși în urmă cu cîțiva ani ne puteam lăuda că sîntem înaintea Consiliului Județean. Au fost probleme cu banii și nu am putut face față, așa că a trebuit să renunțăm, deși avem modem-ul instalat”, ne-a explicat Lăcrămioara Stratulat, directoarea Muzeului de Istorie. În aceste condiții, lucrurile tind spre umor negru, pentru că majoritatea adreselor pe care le trimite Ministerul Culturii se fac prin intermediul poștei electronice, iar muzeografii nu au așa ceva. „Dată fiind starea de fapt, mergem să verificăm adresele și eventualele comunicări la computerele din incinta Consiliului Județean, unde există internet”, ne-a spus directoarea.
Pentru că lucrurile nu mai pot continua în această direcție prea multă vreme, Lăcrămioara Stratulat s-a arătat dispusă să reintroducă internetul la Muzeul de Istorie prin orice mijloace. „Voi încerca să ne racordăm din nou la rețeaua de internet, chiar dacă va trebui să plătesc abonamentul din banii mei, deoarece nu se mai poate. Avem nevoie de internet și de accesul la informațiile furnizate de site-urile de specialitate, întrucît nu putem apela permanent la cei la Consiliul Județean”, ne-a declarat ea. Inițiativa se dorește una foarte serioasă, pentru că, pînă la finele acestui an, instituția dorește să aducă măcar un computer în fiecare birou.
Din informațiile noastre, nici celelalte instituții de cultură nu se pot lăuda cu adaptarea la tendințe de comunicare. Cu excepția Centrului Internațional de Cultură „George Apostu”, care a anuțat că își va face un site propriu în această lună, nici o altă instituție de profil din Bacău nu poate fi accesată pe internet. (C. Gh.)
Lasă un răspuns