Nu mai ai chef să stai la oră, nu mai poți, vrei acasă, te simți rău, suferi de chiulangită cronică. Orice, numai să nu stai la școală. Bine, pleacă! Hopa, dar ce faci cu absențele? Atunci, învoiește-te. Aici e partea grea, cînd trebuie să inventezi o scuză. Scuza-i scuză, dar credibilă, dragii mei. Vă spun că profesorii nu sînt deloc naivi și se prind foarte repede dacă minți sau nu. Există clasica scuză: „Îmi este foarte rău”. Ai grijă, însă, să arăți bolnav. Dacă ești roșu la față și cu un rînjet pînă la urechi, nu merge faza. Am auzit că unii, pentru a fi cît mai palizi, bolnăvicioși ca spect, mănîncă cretă. Ai grijă, nu întrece măsura, chiar dacă s-ar putea să fie bună la gust.
Altă clasică e : „Mi-a murit bunica”. Bunica, bunicul, mătușa, unchiul, verișorul de-al doilea, cumnata, oricine poate muri. Ai grijă însă să nu mai moară în decursul anului de încă trei ori, că nu mai ține.
Pentru fete este veșnica sczuă (și să recunoaștem, cam răsuflată): „Am o problemă, știți, problemă de fete, aia lunară!” Pe lîngă faptul că e cam jenantă, s-ar putea s-o folosești de prea multe ori și atunci te paște ghinionul să ți se întîmple o dată de-adevăratealea și să nu te mai creadă nimeni.
Acum, alte rețete. „Mi s-au rupt pantalonii și nu pot sta așa”. Îți legi un plover sau o bluză de brîu, îi spui povestea și va înțelege că n-ai cum să stai la ore în condițiile astea.
„Am probleme cu inima și am avut o criză”. Pentru asta trebuie să fi luat ceva lecții de actorie. Simulezi probleme de respirație, pui mîna în dreptul inimii și indicat ar fi să mai și amețești puțin. Sigur va fi de acord că trebuie să pleci acasă.
O scuză pentru care nu trebuie să rostești prea multe cuvinte este cea cu durerea de măsele. Bagi o bomboană de mărime medie în gură, o îndeși într-o falcă, astfel încît să pară umflată, te ții cu mînă de măsea și încerci să vorbești cît mai în șoaptă, cu urme de durere acută în glas. Am observat că majoritatea profesorilor au ororare față de durerile de măsea, deci sigur te vor trimite acasă, fie și doar ca să nu te vadă cu măseaua umflată.
Ce ar mai fi? Faci rost de un bandaj sau un pansament. Se găsesc la orice farmacie. Rogi pe cineva să te panseze. Te duci la profesor și îi explici că ai buba urîtă și că trebuie să mergi la doctor să îți schimbe pansamentul. Inventează totuși și o poveste credibilă pentru care ai ajuns cu mîna bandajată.
Ora de sport este un pretex perfect. Ai făcut sportul, ai jucat handbal și ai stat în poartă. Cînd să aperi un gol, mingea ți-a venit direct în ochi. Acum ți-e frică să nu ai ceva la ochi. Ai grijă să îți freci puțin ochiul înainte, să se înroșească și să îl ții pe jumătate închis ca și cum ar fi prea greu să îl deschizi.
O scuză care nu poate fi folosită decît o dată. „Vărul meu de la țară a venit să ne facă o vizită. Mi-a dat mama telefon că nu are cheie și că stă pe lîngă ușă, dacă nu aș putea să ma duc eu să îi deschid. Sper să ajung pînă la sfîrșitul orei”. Formula asta cu „sper să ajung pînă la sfîrșitul orei” este magică.
Pentru cei care fac școala de șoferi sînt mai multe scuze. Într-o zi plecați după cazier, dar atenție, numai între orele 8.00 și 10.00, că numai atunci se scoate cazierul. Într-o zi vă duceți să dați examenul psihologic, în altă zi aveți examen și mai găsiți voi ceva.
Există o scuză care nu poate fi folosită decît dacă vă înțelegeți bine cu directorul. Vă sacrifiați o pauză, vă faceți drum pe la acesta, stați puțin de vorbă și apoi cică mergeți la oră. Colegii vă vor scuza în față profesorului de la clasă spunîndu-i că ați fost chemat la domnul director. V-ați scos, însă fiți foarte atenți!
Cred că am înșiruit destule scuze. Nu că nu ar mai fi o mulțime, dar nu vreau să le dezvălui pe toate. După aceea, noi ce mai facem ? Să știți că învoitul de la ore e o problemă destul de spinoasă și aveți grijă să nu exagerați. Învoiți-vă cu măsură la fiecare profesor la care vă puteți învoi și nu spuneți aceeași scuză de zeci de ori. Faceți în așa fel încît să nu fiți prinși cu mincuina. O dată descoperiți, nu vă vor mai crede și tot voi veți suferi. Așa că baftă și chiuleală plăcută! (Roxana Șmil)
Lasă un răspuns