Acționarii de la Rafo au dat piept cu sindicaliștii
• oficialități și acționari din conducerea Rafo s-au străduit să le explice angajaților de la Rafo ce înseamnă procedura de reorganizare • leit-motivul cuvîntărilor a fost ideea de susținere politică a planului de reorganizare din partea partidului de guvernămînt • Corneliu Iacobov le-a cerut salariaților, al căror patron susține că nu mai este, să-i voteze pe el și PSD la viitoarele alegeri
Adunarea Generală a sindicatului Rafinorul de la Rafo Onești a fost cel mai bun prilej pentru acționarii societății să se prezinte în fața muncitorilor și să le explice pașii pe care îi presupune reorganizarea judiciară cerută de conducerea Rafo și de acționarul principal, firma Balkan Petroleum. O echipă de reprezentanți ai acționarilor de la București și oficialități ale administrației locale s-a străduit ieri, timp de cîteva ore, să răspundă nelămuririlor pe care le au salariații în legătură cu statutul incert al Rafo. Primul care a încercat să-i lămurească pe oameni că totul va fi bine, chiar și în această situație, a fost chiar liderul sindicatului, Ion Marian. „Nu am fi ajuns aici dacă am fi avut rezultate economice pozitive. Dar aplicarea procedurii de reorganizare judiciară poate schimba în bine activitatea unei societăți, cu condiția ca programul să fie aplicat cu strictețe. Dacă nu este urmat strict, atunci judecătorul sindic poate decide alături de creditori să declanșeze ceilalți pași, respectiv starea de insolvență, falimentul și în final lichidarea rafinăriei”, le-a spus Marian colegilor săi de serviciu.
El nu le-a ascuns oamenilor că aplicarea unui program de restructurare dur va avea efecte și asupra lor prin reorganizarea unor activități și restructurarea unor locuri de muncă. „Dacă vom fi lăsați în pace să aplicăm programul de restructurare și vom avea susținerea politică absolut necesară și, mai ales, dacă judecătorul sindic nu va avea alt mandat în privința Rafo, atunci planul va reuși”, a spus liderul de sindicat de la Rafinorul. Același leit-motiv, al susținerii politice din partea guvernanților, dublat de sprijinul salariaților, l-a abordat și Marin Anton, reprezentantul Balkan Petroleum, acționarul principal la Rafo. „În 30 de zile, maxim 60, trebuie depus planul de reorganizare. Odată aplicat, trebuie parcurs pas cu pas, pentru că vom fi supravegheați de judecătorul sindic. Cu sprijinul politic necesar îl vom putea duce la capăt. Este an electoral și atacurile mediatice și economice nu se vor finaliza decît după încheierea alegerilor. Cine vorbește fără respect la adresa Rafo este un impotent industrial”, a susținut Anton.
Salariații au cerut socoteală despre situația actuală a societății
Discursurile celor doi nu i-au muiat pe oamenii din sală, care au cerut socoteală pentru situația în care a ajuns Rafo. „Cînd s-au făcut angajări masive la Rafo și am arătat administrației că acestea nu sînt necesare și nu concordă cu politica salarială a rafinăriei, ni s-a spus că asta nu-i treaba noastră, atît timp cît ne primim salariile. Iată că a venit ora adevărului, sute de oameni sînt disponibilizați și pericolul nu s-a îndepărat de Rafo. Apreciem noua conducere a Rafo, care a impus măsuri dure ce au făcut ca Rafo să nu mai fie o vacă bună de muls pentru știți dumneavoastră cine”, a spus Nicolaie Butucaru. „În 2000, domnul Iacobov spunea că totul va fi bine și că trebuie să suportăm niște constrîngeri. Care sînt acelea? Trebuie făcute modernizări ale instalațiilor, pentru că altfel va fi din ce în ce mai greu. Acționarii au spus că vor să facă investiții, dar nu în modernizare, iar aceste declarații ne-au nemulțumit”, a spus un alt salariat. „Dacă reorganizarea nu ar avea ca următor pas și lichidarea, am fi liniștiți. Așa nu pot să nu mă întreb cum de s-a ajuns în situația asta și dacă nu cumva se va ajunge și la lichidare”, a arătat și subinginerul Dumitru Murariu.
Tirul rechizitoriului a culminat în final cu întrebările a doi dintre sindicaliști, care au reclamat condițiile grele de muncă și modul în care se face testarea, în scopul disponibilizării a încă 60 de salariați. „Lucrez la rampa de descărcare a țițeiului în niște condiții primitive. Este cel mai greu sector din toată rafinăria: lucrăm îmbibați în țiței, mănușile nu țin mai mult de trei ore, antidot nu mai primim de ceva vreme, lucrăm numai afară, indiferent că-i iarnă sau vară, și sîntem printre cei mai prost plătiți. Domnule Iacobov, să veniți, dacă aveți puțin timp, să vedeți cum lucrăm”, a spus Constantin Ardeleanu. „Vă rog să lămuriți problema asta cu concursul de angajare pe posturi care sînt deja ocupate pentru a se departaja salariații pentru disponibilizări. Nu s-a mai pomenit așa ceva. Să plece cei care au fost angajați în plus”, a spus Constantin Prăjișteanu, susținut de vocile destul de puternice ale salariaților din sală.
„Rafo nu este o societate de fabricat chiloți verzi”
Prezent la întîlnirea sindicaliștilor președintele CNSLR Frăția dar și consilier PSD, Gheorghe Huluță, s-a arătat mai belicos decît toți și a spus fără menajamente că cine va milita pentru orprirea Rafo este declarat dușman al sindicaliștilor și să facă bine să nu cumva să îndrăznească să treacă la fapte. Prefectul Cătălin Mardare a fost mai temperat, dar i-a asigurat pe rafinori de tot sprijinul PSD și le-a promis că vor fi sprijinți în continuare de guvern. Marin Anton și Corneliu Iacobov au fost cei care au încheiat seria declarațiilor încercînd să răspundă întrebărilor oamenilor cu sloganuri electorale. Marin Anton a precizat că nu s-a pus niciodată problema să se renunțe la investiții și că, după revizia din toamnă, cel puțin doi ani rafinăria ar trebui să funcționeze fără probleme.
Corneliu Iacobov a început discursul său reamintind rafinorilor modul în care s-a făcut privatizarea și rolul malefic pe care l-ar fi avut în soarta Rafo fosta guvernare CDR. „Ar fi trebuit ca Rafo să fie prima inclusă în SNP, dar monstruasa coaliție le-a condamnat la lichidare, prin oprirea activității, pe ambele rafinării din Bacău. Așa au vrut ei să se răzbune pe liderii PSD din Bacău, unde era nucleul dur al partidului. Le-am redeschis pe ambele dar m-am confruntat cu tot felul de probleme și a trebuit să jucăm după regulile internaționale. Avem datorii de 221 de milioane de dolari. Noi nu facem droguri și nici arme pe care să le vindem traficanților să scoatem profit sută la sută. Dar nici nu se poate ca Rafo să fie privită ca o fabrică de chiloți verzi. Este o întreprindere de interes național, strategic, și sînt mulți care doresc oprirea ei. Aceștia vizează piața din Rusia și Ucraina unde s-a închis una dintre cele mai mari rafinării ale lor, iar piața aceasta ar urma să fie acoperită de Rafo. În această luptă interesele sînt atît de mari, că nu mai țin cont de viețile oamenilor”, a spus Iacobov.
El l-a acuzat pe liderul PD, Traian Băsescu de faptul că vrea cu orice preț să închidă Rafo și să cultive porumb pe locul rafinăriei și că Rafo nu are bani să arunce în publicitate masivă, așa cum a făcut Dinu Patriciu. „Totul a plecat de la Băsescu. A doua zi după privatizare, mi-a sărit în cîrcă și au pus botul niște ziariști plătiți cu cîțiva arginți. Noi nu am dat dreptul nicăieri și din cauza asta sîntem loviți”, a spus fostul patron de la Rafo. El a precizat că statul român, prin cei doi creditori ai săi, Ministerul de Finanțe și SNP, va prelua datoria și va deveni acționar, în felul acesta asigurîndu-se perioada de respiro de care are nevoie Rafo pentru a se revigora. Iacobov a anunțat că de sptămîna viitoare va face periplul televiziunilor naționale și va răspunde la întrebările oricui dorește să-l provoace. „Numai noi vă vrem binele. Cei din opoziție, care latră acum, cînd au avut ocazia să vă facă bine, v-au închis. De aceea vă spun: Votați-mă! Votați PSD!”, și-a încheiat Corneliu Iacobov discursul în fața foștilor săi salariați. Adunarea Generală a sindicaliștilor de la Rafo a avut loc cu doar o zi înainte ca în instanță să se consume priumul termen de judecată în care acționarul principal al societății, firma Balkan Petroleum, a cerut declanșarea procedurilor prevăzute de Legea falimentului. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns