~3 min lectură 0 comentarii

Intilnire de bilant la Chimcomplex Borzesti

Redacția Ziarul de Bacău

Stefan Vuza, presedintele grupului Serviciile Comerciale Romane (SCR), din care face parte si Chimcomplex SA Borzesti, a fost prezent, ieri, la Onesti, unde s-a intilnit cu presedintele Consiliului de Administratie (CA) de la combinatul chimic, dr. ing. Virgiliu Bancila, cu directorul general Dumitru Coman si cu ceilalti directori si sefi de compartimente din cadrul societatii onestene.

Intilnirea a avut loc intr-un cadru festiv, cu prilejul sfirsitului de an, si a fost precedata de un spectacol traditional al ursilor de la Darmanesti si de un “Plugusor” spus de membrii Serviciului de paza, cu versuri adaptate la situatia existenta la Chimcomplex.

Despre activitatea combinatului in anul 2010 a vorbit directorul general Dumitru Coman, care a apreciat ca bilantul a fost unul bun si se va pastra si la anul, cind a fost estimata o productie de 1.500 miliarde de lei vechi.

“Rezultatele din acest an arata un trend pozitiv, care ne da incredere pentru viitor”, a spus si dr. ing. Virgiliu Bancila, presedintele CA de la Chimcomplex SA Borzesti, care a precizat ca succesul din 2010 se datoreaza politicii de investitii si structurii si calitatii personalului de care dispune societatea. Iar politica de modernizare se va aplica si in anii urmatori.

“Efectuam studii si pentru alte dezvoltari”, a mai spus Bancila. Totusi, actionarul majoritar al firmei, Stefan Vuza, a sustinut ca starea de optimism nu trebuie sa fie exagerata, intrucit criza nu a trecut, iar Chimcomplex mai are inca datorii la banci, chiar daca a iesit pe profit.

“In ultimii ani de zile, am inregistrat un grad de indatorare foarte mare, de 160 miliarde de lei, si ne-ar fi trebuit 4 ani de profit ca sa revenim la situatia anterioara, dar anul acesta ne-am redresat si mai avem doar 40 miliarde de restituit – a spus Vuza. 2011 si 2012 vor fi ani buni pentru Chimcomplex, dar cresteri spectaculoase nu vor fi, in prezent cresterea fiind de 8 – 9 %”.

Patronul de la Chimcomplex SA Borzesti a amintit ca in evolutia buna din 2010 “ne-au ajutat si unele conjuncturi de piata”, dar el a precizat si faptul ca “politica de investitii din ultimii doi ani a fost una de expectativa”.

Insa investitiile vor fi reluate in 2011, incepind cu Electroliza, unde se vor cheltui peste 10 milioane de euro, dar si in alte sectoare, iar locurile de munca vor fi pastrate.

“Siguranta locurilor de munca va fi asigurata”, a mai spus Vuza. Insa el a avertizat ca inca nu s-a terminat criza, care va lovi si mai puternic.

“Criza e abia la jumatate, iar in 2011 si 2012, cind se vor vedea marile efecte, vor fi falimente rasunatoare”, a mai spus magnatul de la SCR. La finalul intilnirii de ieri, au fost inminate premii in bani celor care s-au remarcat pe parcursul anului 2010. (George MARTIN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.