Partida de vînătoare de peste zi se dovedise a fi una plină de trofee. Ciorchinarele erau pline ochi cu rațe de baltă, ce stîrneau glumele și rîsetele oamenilor privindu-le ciocurile late și tivite cu pielițe gălbui, precum șnurul de la pușculița bunicii. Așa cum stăteau pe malul lacului adumbrit de umbrele înserării calme, vînătorii păreau niște uriași ieșiți la liman din adîncurile împărăției apelor. Cizme lungi, de cauciuc, ce le depășeau mijlocul, răsfrînte precum gulerele hanoracelor pestrițe, pălării cu boruri largi ca niște umbrele să-i apere de soare, dar și de vînt, cartușiere încinse peste mijlocul pîntecos și arme ce privesc chiorîș pe țevile mirosind a fum de pulbere. Dedați taclalelor, într-o tihnă leneșă-dulce, sprijineau cu coatele pămîntul aspru, uscat de neploaie și trăgeau agale din țigările lungi și groase răsucite din hîrtie de jurnal cu miezul de mătase uscată de popușoi și rumeguș de lemn. Mahorcă rusească, a dracului de tare, patent împrumutat pe-o stacană de vodcă puturoasă de la soldații sovietici ce păzeau nici ei nu prea știau ce ascuns în biutele de pe mal. Fum puturos și iute, care te amețea cu tăria lui, dar savurat de fumători ca pe o delicatesă, cu aceeași plăcere ca și cum ar fi ținut între degetele noduroase havane autentice. Da’ parcă conta ce trăgeau în piept?! Fum să iasă! Gîndurile le zburau către alți cai verzi și alți pereți, în plutirea lor între trezie și somn. Limanul liniștii și al viselor cu ochi privind printre gene.
Strigătul de năduf ce s-a năpustit, de-odată, precum tunetul pe cer senin în miez de vară, i-a făcut să-și lepede brusc și dureros letargia din creiere și din oase: Mi-ați făcut-o, bă, căcărezelor! Unde mi-s rațele, ce-s astea de pe sfoară?! Hai, repede, tu-vă mama voastră de șnapani, pîn’ nu pun mîna pe pușcă și vă fac fundurile site de cernut mălaiul!
Păgubașul, înfipt amenințător cu călcîiele în țărîna roșietică a malului, coaptă de soarele lung al verii, se voia dur și pus pe fapte aspre. Stai domol, neică, sar cîteva voci. Grăiește-ne și nouă, ca să înțelegem despre ce ți-a putut lua și puțina minte pe care o mai aveai în tărtăcuța aia a ta necoaptă, grăiește unul din demisol, stuchind cu limba mucul țigării ce sta să-i frigă buzele. Ceilalți, cu urechile blegi, ciulite spre cei doi, de unde încolțise sămînța de scandal, așteptau să vadă ce-o mai ieși. Cum ce?, se răstește mintosul, tu nu vezi?! Astea-s rațe, sau ce mama lor?! Unde-s rațele mele, hăi? Și plimbă ciorchinarul prin fața ochilor deveniți dintr-o dată curioși. Izbucnesc în hohote de rîs precum rafalele de mitralieră la exercițiile de tragere din poligon. Au și motiv. Pe ața groasă a ciorchinarului se-nșiruie vreo cinșpe, poate douăzeci de ciori mari, grase și negre, cu penele lucioase, precum smoala topită. Rațele cele adevărate își luaseră zborul, parcă le-nghițise cerul. Mai știi! Ei, nici chiar așa!
Răspunsul era în altă parte, destul de aproape. Undeva, la o zvîrlitură de băț de ceata înveselită de întîmplare, într-un cot al bălții, o pălălaie de flăcări le-ntoarce capetele spre ea. Simt, pe la nări, adieri de carne friptă ce-i cam atacă pe la lingurică. Mai mult se tîrăsc, decît merg, pîn-acolo și se dumiresc pe dată: pe-un proțap lung – lunguț, înșirate precum mărgelele din salbă, se rumenesc ele, drăguțele rățuște ale păgubașului. Rotofee și cu grăsimea galbenă de trai îmbleșugat, ce picură peste foc încingîndu-l.
Ce se-ntîmplase? Unuia dintre ai lor îi fătase cerebelul așa ceva. Chipurile, ca să se distreze, nu să-și pună, cu toții, burțile la cale. Aiurea! Dar le picase farsa cum nu se putea mai bine. Flămînzi și ațîțați de miroasne, înșfacă, lacomi, cîte-o aripată și-o înfulecă înainte de a se fi copt ca lumea. Apoi, mulțumiți și ostoiți dinspre partea burdihanelor, își descheie ciorchinarele și-i fac parte de rațe adevărate ciracului. Vă-nchipuiți voi ce-ar fi fost de capul și de fundul meu dacă m-aș fi înfățoșat nevestei cu liota de croncănitoare?, zîmbește a rîde mintosul, de-acu’ împăcat. Da’ las’ că tot n-ați scăpat, vă pun și eu de una, n-aveți grijă de asta, că încă nu s-a-nchis sezonul! (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns