Între câini vagabonzi și Roșia Montană

Am primit, iar, pe Facebook, invitații la două „evenimente” care m-au făcut să zâmbesc însă, mai amar ca altădată pentru că nu pot ignora contextul în care au fost create. Ambele, de către oameni dragi mie și destupați la minte, iubitori de animale, dar susținători de cauze contradictorii: „Bacăul susține eutanasierea!” și „Bacăul spune NU eutanasierii!”. Desigur, este vorba despre câinii fără stăpân. Spre dezamăgirea ambelor tabere, nu-mi manifest în niciun fel participarea. Mi-am manifestat-o, însă, clar, încă de la apariția de acum mulți ani, a problemei.

Iubesc animalele – în cazul de față câinii – și consider că orice abuz conștient asupra lor este sancționabil. M-am născut, însă, om. Și trăiesc așa cum natura lucrurilor mi-o cere. Pe de o parte, animalic, instinctual, lupt pentru supraviețuire, pe de alta, înzestrată fiind cu liber arbitru, încerc ca prin lupta mea să dăunez cât mai puțin celor din jurul meu. Din nefericire, totuși, liberul arbitru al unora nu ține cont de existența liberului arbitru al celuilalt. Nici în cazul de față, al câinilor vagabonzi. Care câini, rațional vorbind, n-au nicio vină în toată povestea asta. Astfel, s-a ajuns la o ură de nedescris între oameni, injurii și împroșcări de venin între semeni greu, pentru mine, de suportat. Și s-a ajuns la o clasă politică pentru care menținerea acestei stări este un scop în sine.

I-am ascultat adesea pe susținătorii drepturilor animalelor. Dintre aceștia, însă, am constatat, o parte sunt înfocați susținători doar ai drepturilor UNOR animale. Ca atare, am renunțat la a-i mai asculta. Ei gândesc unidirecțional, sunt, pardon, limitați. O altă parte se dovedește a fi cu adevărat susținătoare a drepturilor tuturor animalelor și, deopotrivă, iubitoare de semeni. Cei dintâi împart lumea în două categorii de oameni: iubitori și neiubitori de animale. Fiind unidirecționali, ei n-au cum să vadă că, de fapt, la mijloc este vorba despre iubitori de animale responsabili și iresponsabili și de neiubitori de animale, cea din urmă categorie, a neiubitorilor, în ciuda aparențelor, fiind aproape nesemnificativă. Din păcate, ca și cea dintâi. Ce ne facem așadar, cu iubitorii de animale iresponsabili, pentru că, în opinia mea, aici este marea problemă. Din cauza acestora, cred, câinii au devenit, în anumite zone, pericol public, iar iubitorii de animale responsabili știu și recunosc asta. Cum s-a ajuns aici? Simplu, prin abandonul de către iubitorii iresponsabili, pe străzi, a animalelor bolnave sau bătrâne (așa faceți și cu bolnavii și bătrânii voștri?). Prin refuzul vaccinărilor și castrărilor câinilor în cazul în care nu-și pot asuma responsabilitatea creșterii și a puilor. Prin lăsarea câinilor masculi din proprietate să-și „facă damblalele” cu câini-femele fără stăpân. Prin hrănirea câinilor comunitari – fără a se gândi că animalele, mai mult ca oamenii, prin natura firii lor, își pot procura singure hrana – adunându-i astfel, pe lângă blocuri. Prin neaplecarea, pentru a ridica puii abandonați sau câinii bolnavi pentru a cauta o soluție reală pentru ei. Toate acestea, iresponsabilii iubitori de animale continuă să le facă neținând cont de consecințe. Fără a se gândi, adică, la celelalte animale și la noi, oamenii, ca și ei. La noi, cei care, iubind deopotrivă animalele, plantele și oamenii, mai presus de ele ne iubim totuși pruncii și ne iubim pe noi înșine pentru că așa este firesc să fie. La noi, cei care nu dorim soluții extreme, dar care considerăm că aceia care încalcă drepturile oamenilor și ale animalelor, deopotrivă, trebuie aspru pedepsiți.

Problema n-a scăpat de sub control. E menținută așa. Să fim realiști, autoritățile împreună cu ONG-urile – puține! – ale căror membri fondatori și voluntari sunt iubitori responsabili de animale au puterea și trebuie să rezolve problema. Promovând, responsabil, iubirea față de animale și sancționând drastic acolo unde nu există responsabilitate. Iar modele de punere în aplicare a unor politici coerente ne oferă, cu vârf și îndesat (și) în acest caz, majoritatea celorlalte țări. Când se va crea un astfel de „event” am să dau cu toată inima „attending”.

Dincolo de problema asta, însă, al cărei început de rezolvare se putea găsi odată cu primul caz de copil ucis, mă doare altceva. Contextul de care vorbeam în prima frază. Roșia Montană, adică. Un subiect fierbinte pe care, cu bună știință, cei interesați refuză să-l dezbată, încercând, ca de fiecare dată conștient, prin readucerea în atenția maselor a unor (aceleași) probleme (precum cea a câinilor comunitari) să orbească mulțimea. Sper ca de data aceasta să nu reușească!

Mădălina ROTARU