Privit de sus, Bacăul arată ca o colonie de betoane, înălțate aparent haotic, pe o suprafață de teren care nu se întinde de-a lungul apei, așa cum se proceda altădată, ci spre dealurile Măgurei. Iar pentru cine străbate municipiul, dinspre Roman spre Adjud, referințele arhitectonice nu sînt nici pe departe cele revelate de farmecul unui oraș precum Iașiul, Suceava, sau chiar Fălticeni. Cu toate acestea, municipiul este reprezentativ pentru cei aproape 200.000 de locuitori ce-și petrec veacul aici. Iar dincolo de aparențe, pentru cei interesați mai există locuri, clădiri și, de ce nu, oameni care-ți mai pot vorbi despre ceea ce a fost și este Bacăul.
Paradoxal, cele mai vechi mărturisiri ale istoriei pe aceste meleaguri sînt constituite din ruinele lăcașurilor de cult. Diferența dintre fundația vechii biserici din secolul al XV-lea și casele păstrate din secolul al XIX-lea este destul de mare, semn clar că istoria a conservat trecutul după bunul ei plac. Păstrate sau nu conform legislației, monumentele de patrimoniu constituie cea mai eficientă metodă a urbei de pe malurile Bistriței de a ieși în Europa. Într-o lume dominată de stereotipiile construcțiilor din beton, oțel și termopan, bisericile și casele vechi rămîn singurul semn al identității noastre. După felul în care vom ști să mai conservăm ceea ce ne-a mai rămas de la înaintași, vom avea cu ce să ne prezentăm într-o lume și într-o epocă nouă.
Bacăul ar fi intrat cu siguranță în rîndul orașelor muzeu, dacă în urmă cu 30 de ani tot ceea ce însemna istorie era scos în evidență. Iar pe atunci, orașul avea cu ce se lăuda: Biserica Precista, ruinele bisericii de la lîngă „Sfîntul Nicolae”, Biserica Armenească, Casa prințului Lecca, Casa „George Bacovia”, Casa „Cuza Vodă”, Casa memorială „Nicu Enea”, Sinagoga din strada Ștefan cel Mare, Casa memorială „Vasile Alecsandri”, și multe altele. Din păcate, timpul s-a scurs, iar o parte din istoria Bacăului a luat calea istoriei și a uitării.
Străzi ce păstrează parfumul vremurilor de altădată
Multe clădiri vechi au fost dărîmate, altele au fost lăsate în paragină.
Puține au fost restaurate și conservate. Cine-și va îndrepta pașii, în clipele de răgaz, pe străzi precum Oituz, pe Ioniță Sandu Sturdza, sau Vasile Alecsandri, va putea vedea că prin aceste locuri încă se mai respiră aerul boem al vremurilor cînd evreii își vindeau produsele la tarabe deschise în fața porții, iar boierii treceau distanți și reci, în trăsuri, spre moșiile situate la marginea orașului, ori undeva spre sate precum Tescani. Sînt locuri pe care cel puțin băcăuanii ar trebui să le cunoască. Veacul boierilor a trecut, s-au stins și reprezentanții acestei clase românești, și nu a rămas decît amintirea păstrată în imagini de arhivă și colecțiile private ale unor pensionari.
Pe de altă parte, Bacăul este un oraș în care se construiește. Cu sau fără simț artistic, după cum e voia proprietarului. Și, fără nici o îndoială, nimănui nu i-ar conveni ca acolo unde s-a născut, a crescut și, probabil, trăiește, cuvintele cheie să fie dezordinea și haosul. Dimpotrivă, frumosul, bunul-simț și echilibrul. Dar noțiunile sînt înțelese diferit de oamenii de azi, persoane care prin puterea financiară și materială tind să schimbe ceea ce s-ar putea numi „personalitatea orașului”.
Blocurile, acești „copii” ai comunismului
Așa se face că Bacăul este unul din acele orașe asupra căruia anii de comunism și-au pus amprenta într-o manieră deloc neglijabilă. Și, vrem, nu vrem, orașul mai are încă de suferit de pe urma megalomaniilor trecutului, și nu numai. „La ora actuală, Bacăul este un oraș văduvit de multe din valorile arhitecturale pe care le-a avut cîndva. Cele mai triste și agresive intervenții le-au făcut echipa de urbaniști care, slujitori ai conceptelor comuniste, au desființat valori reale ale arhitecturii băcăuane, ba chiar concepte deschise de arhitectură, cum ar fi bulevardele largi. Și aș da un singur exemplu: Calea Mărășești, care nu mai are aproape nimic din fastul de altădată”, este de părere Silvian Cortez, arhitectul șef al municipiului Bacău.
În opinia sa, cei care au deteriorat imaginea adevăratului Bacău au fost „arhitecți cu puțină personalitate, care au ras bulevarde întregi și chiar cartiere cu arhitectură personalizată, preferîndu-se adoptarea acestor copii ai comunismului care au fost blocurile”. Că acestea din urmă au pornit din mintea unui arhitect francez, că inițial se dorea ca într-un bloc să existe nu doar locuințe private, ci și spații speciale pentru aprovizionare cu alimente, spații de joacă pentru copii, locuri pentru studiu, dar s-a ajuns la ceea ce vedem cu totul este altă poveste. Că stăm unii deasupra altora, că ne certăm cu vecinii cînd ne bocănesc în cap, sau le batem în perete cînd nu ne dau prilej de odihnă, ori cînd ne inundă din cauza unei defecțiuni la instalația de apă, sau, mai grav, sare în aer unul dintre conlocatarii ce încearcă diferite improvizații la instalația de gaz metan, toate acestea sînt cîteva dintre ofurile sistemului socialist care le-a oferit multora o locuință la oraș. Cu riscuri ale căror consecințe se resimt astăzi mai mult decît oricînd.
Hotelul Decebal, o clădire ridicată în spiritul anilor ’60
Una peste alta, comuniștii n-au făcut doar lucruri ce dau bătaie de cap astăzi, ci au păstrat și construit cîte ceva ce merită atenție. „Ceea ce s-a făcut nou, și nu rău, în perioada comunistă este hotelul «Decebal», care se încadrează în arhitectura anilor ’60. De asemenea, s-a prezervat Parcul «Cancicov», un spațiu unde te mai poți plimba liniștit”, a mai zis Cortez.
Cu toate acestea, „Bacăul are un fond constituit majoritar din construcții colective, adică blocuri, și puține zone cu un caracter arhitectural rezidențial și istoric. Între acestea din urmă aș aminti străzile Vasile Alecsandri, Oituz sau Ioniță Sandu Sturdza”, a declarat arhitectul Cortez. În opinia sa, existența acestor locuri în care te poți plimba gîndindu-te la Bacăul de altădată a fost afectată de apariția unor construcții noi. Unele dintre acestea concordă armonios cu spațiul din jur, altele însă, lasă de dorit. „În fiecare din aceste zone au apărut construcții noi, mai mult sau mai puțin inspirate din punct de vedere arhitectonic. Este îmbucurător că unele vile vechi au fost restaurate cu bun gust și investiții însemnate de către proprietari”, susține Silvian Cortez.
Dacă în zonele vechi se mai poate vorbi de frumos și arhitectură, nu același lucru poate fi spus despre construcțiile noi, apărute după 1990, ridicate de generația noilor megalomani, dornici să iasă în evidență cu orice preț. Chiar și prin prost gust. Construcții care deși stîrnesc oprobiul specialiștilor s-au înălțat spre bucuria proprietarilor. „Multe din cele ridicate după 1990 sînt niște kitsch-uri pe care nu le înțeleg. Sîntem un popor relativ omogen, care n-am fost agresați de alte popoare și am fi putut să respectăm puțin și tradițiile, și personalitatea locului. Suferim foarte tare din pricina sărăciei bănești și a sărăciei sufletești a multora dintre cei care trebuie să insufle un spirit în arhitectura românească”, este de părere arhitectul-șef al municipiului Bacău.
Teatrul „Bacovia” se pierde între noutățile arhitectonice
O imagine șocantă din perspectivă arhitecturală i se dezvăluie, din păcate, privitorului chiar în centrul orașului, acolo unde clădirea Teatrului „Bacovia” se cuplează ciudat cu fostul magazin Bacăul și clădirea RomTelecom. Ambele realizate în spiritul veacului, fără nici o relevanță față de impresia creată de fațada teatrului. Un melanj artistic din care nu se pot trage prea multe concluzii. „Teatrul Bacovia și hotelul aferent sînt un monument incontestabil de arhitectură al municipiului. Alături de ele, clădirea fostului magazin Bacăul, supusă unor modernizări succesive, cu un caracter arhitectural neutru, nu reprezintă mai nimic. Frontul de blocuri comuniste existente acolo sînt create într-un spirit apropiat celui al teatrului. Cu o arhitectură specială, e vorba de clădirea RomTelecomului, este o nereușită din punct de vedere al integrării urbanistice”, a opinat arhitectul Silvian Cortez.
În acest context, al înnoirilor succesive, Bacăul trece spre o nouă epocă. Plecînd și venind din Occident, mulți dintre băcăuani investesc sume importante în oraș și în împrejurimi pentru a-și înălța case. Acestea par a fi viitorul, însă modul cum sînt realizate și cît de mult îi vor reprezenta acestea pe proprietari este unul din atributele arhitecților, singurii în măsură să păstreze și să creeze în spiritul valorilor românești tradiționale. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns