Privită din afară și dinăuntru România se vede ca o țară șuie și anapopda, în care cel mai bine se simt cei cu nesimțirea în bot. Astfel că în confreria națiunilor europene suntem tratați ca o slugă căreia trebuie să i se poruncească ca să-și poată păstra neștirbite libertatea și unitatea cu continentul. Noi, însă, trimitem în forurile europene oameni ca Monica Macovei, Cristian Preda, Elena Băsescu sau Laszlo Tokeș, capabili doar să ne facă ridicoli, plângându-se ca foștii boieri la Înalta Poartă.
Există, însă, o diferență esențială între libertate și unitate. Cea dintâi ți se dă (sau ți se ia), cea de-a doua trebuie dobândită. Faptul că uneori nu suntem tratați în Europa ca parte unitară, e numai vina noastră. Nu suntem loviți de soartă, ci de propria noastră nedemnitate. Din oropsiți ai vremurilor comuniste, am ajuns „proștii târgului”, predestinați să suferim sărăcia sau să dispărem lent sub ridicola noastră fudulie gâlcevitoare. Nu ne vin fondurile europene pentru dezvoltare sau cele de solidaritate, răcnim din rărunchi că suntem trași pe sfoară, fără a observa neputințele și nepriceperea noastră, cât și oribilele interese de partid sau de grup bine înfipt în structurile politice. Cu o asemenea psihologie de târgoveț nu e de mirare că ne mișcăm stângaci, provincial, că behăim cu o furie a demascărilor, a „dezvăluirirlor senzaționale”, a indiscreției dezmățate, de parcă am exersa o stranie variantă de exhibiționism, dublată de o nesimțire strigătoare la cer: când a uneia dintre autoritățile publice, când a alteia, când a Casei Naționale de Sănătate, care cheamă ologii să vină la reevaluare „pe picioarele lor”, ori a managerilor ce și-au amanetat firmele cu capital de stat unor căpușe bine căptușite în structurile politice.
Privind și înțelegând starea noastră de spirit internă, nici Europa nu trebuie să ne ia belferește, să ne taie elanul, cum a făcut anul trecut cu un referendum absolut valid, să ne oropsească cu rețete economice prefabricate, care ne interzic produsele autohtone la export, să ne blocheze intrarea în spațiul Schengen etc. Dacă stopul ar fi opera ungurilor aș mai zice, că de, ne ciondănim cu ei de vreo câteva secole. Dar Olanda și Finlanda ce-or avea cu noi? Asemena atitudini din partea țărilor europene amplifică duplicitățile noastre politice, care confundă voit beneficiul țării cu cel al unui partid sau al unui grupuscul prepotent. De aceea, se și vede din afară că România aplică o strategie economică și socială la limita schizofreniei. Europa nu ne înțelege traumele post comuniste, nici prelunga noastră convalescență, nici sărăcia în care am trăit o jumatate de veac. Ea ne cere eficiență, integrare rapidă, mișcare „polliticaly corect”. Nu are răbdare măcar să învățăm ce trebuia de mult știut, nici să ne găsim oamenii politici capabili de așa ceva. Ce le trimitem noi la negocieri, dl. Bulă se cheamă. Că Bulă se pretinde „domn” acum, nu ceea ce este de fapt.
Lasă un răspuns