Dan POPA
„Ultima specie inteligentă pe care o implantasem în ecosistemul planetei a treia a stelei galbene fusese un succes parțial. Dat fiind felul cum arătau și se manifestau, materialul organic din care fuseseră sintetizați (preluat de la niște plante locale) și comportamentul social, au căpătat repede printre biotehnologii creatori de clone porecla de „oamenii de lemn”. Aveau niște fețe aidoma celor omenești, vorbeau la fel ca oamenii, s-au înmulțit și au umplut pămîntul. Trăiau și se înmulțeau fără probleme în ecosistemul planetei. Produceau fii și fice, progenituri de două sexe diferite, dar nu aveau nici suflet, nici minte. Nu-și aminteau nimic despre felul cum fuseseră creați. Rătăceau fără țintă în patru labe. Nu erau capabili să țină legătura cu civilizația noastră. E drept că ei aveau darul vorbirii, însă fețele lor nu aveau trăsături grăitoare; picioarele și mîinile lor nu aveau vlagă; nu aveau sînge, nici puroi, nu aveau nici sudoare nici grăsime. Obrajii le erau veștezi, mâinile și picioarele lor erau uscate și trupul le era firav. Așa arătau cei dintîi oameni care au trăit pe fața pămîntului. Curînd, făpturile acestea de lemn au fost nimicite.
Ltaoclazteuq a fost cel trimis la Naltcim, la depozitele de materiale genetice conduse de Ilthucetnaltcim și Ltnuhicnaltcim pentru a aduce material genetic în vederea clonării unei alte specii gînditoare, adaptată mediului. Ca să pricepeți cum e cu depozitul de materiale genetice vă spun doar că depozitul este subteran, la mare adîncime, și păstrează în recipienți închiși cu grijă și catalogați cu atenție fragmente de țesut ale diverselor specii inteligente cu care populăm ecosistemele planetelor considerate de importanță strategică sau de interes pentru cercetare. Cum șefii erau nemulțumiți de negăsirea la termenul fixat a unei specii inteligente pentru planteta a treia, s-a luat decizia folosirii unei specii deja existente în depozitul genetic, tot o specie bisexuată. Era deci necesar să se ia din depozit mostre de țesuturi care aparținuseră la un număr de exemplare din fiecare sex. Cu atît mai multe cu atît mai bine. Apoi, urmînd o procedură de clonare foarte precis elaborată, se putea obține un prim grup de indivizi capabili să se reproducă. O problemă era și transportarea genomurilor luate din depozit pînă la destinație, deoarece diverși factori fizico-chimici, în special radiațiile puteau periclita prețioasele molecule. În final, deși s-au înregistrat cîteva pierderi și distrugeri de material genetic pe timpul transportului, majoritatea lui a ajuns cu bine la destinație. Clonarea a început și astăzi, istoria aceasta poate fi citită în cronicile populației de pe planeta a treia a stelei galbene Sol: „După ce Quetzalcoatl a sosit în Mictlan, el s-a apropiat de Mictlantecuhtli și de Mictlancihuatl și le-a spus numaidecît: «Am venit să caut oasele cele de preț pe care le păstrezi tu, după ele am venit!». Atunci Mictlantecuhtli l-a întrebat: «Ce vei face cu ele, Quetzalcoatl?». Și el i-a mai spus o dată: «Zeii sînt îngrijorați, pentru că cineva trebuie să trăiască pe pămînt». Atunci Michtlantecuhtli i-a răspuns:
Apoi Quetzalcoatl s-a ridicat de jos și a luat oasele cele de preț: de o parte zăceau laolaltă oasele de bărbat, de cealaltă parte oasele de femeie. Quetzalcoatl le luă și făcu din ele o boccea. …și o duse în Tamoanchan. Și îndată ce sosi aceea care se numește Quilatztli, care este totodată și Cihuacoatl, ea le măcină și le puse într-o tipsie de mare preț. Quetzalcoatl lăsă să picure peste (tipsie)… sînge din mădularul său. Și numaidecît zeii … purceseră să îndeplinească datina ‘căinței’ . Ei rostiră «O zei, s-au născut macehualii (oamenii de rînd). Căci de dragul nostru zeii s-au ‘căit’».
Prima parte a acestui articol este o poveste imaginară. Am putea-o numi povestea eșecului oamenilor de lemn și a clonării rasei umane actuale. Tema este destul de răspîndită în literatura SF actuală, unde ideea ipotetică a unei rase extraterestre pentru care crearea oamenilor e o simplă experiență de laborator ajunge aproape un loc comun. Din punct de vedere științific, această ipoteză a originii omului printr-o manipulare genetică extraterestră rezolvă probleme cărora nici darwinismul și nici religia creștină nu le-au dat de capăt. Dintre ele două sînt: ridicarea omului în picioare, vag explicată de darwiniști și existența celor patru rase umane – albii, roșii, negrii și galbenii care nu se puteau naște dintr-un singur cuplu cum susține creștinismul. Dimensiunea exagerată a creierului uman în ciuda folosirii eficiente a doar circa 10% din el e o altă asemenea problemă. Ceea ce este uimitor este faptul că pentru scrierea acestei minuscule povești SF am putut recurge nu la imitarea clasicilor genului, ci la citirea în cheie „biotehnologică”, din perspectiva anilor 2000 cînd clonarea este o realitate, a miturilor mayașe și aztece, așa cum s-au păstrat ele în Legenda aztecă a Sorilor din Codicele Chimalpopoca din 1558 și în celebra carte mayașă Popol Vuh, retranscrisă după Conchista spaniolă de ultimii sacerdoți maya din ramura quiche’. Texte traduse din ambele legende cititorii pot găsi într-o formă adnotată în volumul «Miturile esențiale» semnat de Victor Kernbach, volum care a apărut la Editura științifică și enciclopedică încă din anul 1978. An în care nici nu se pomenea de clonarea speciei umane. De acolo am preluat frazele care-i descriu pe oamenii de lemn și paragraful despre Quetzalcoatl.
Au fost vechii zei ai mayașilor și aztecilor niște extratereștri civilizatori care au populat planeta cu ființe inteligente create prin clonarea unei specii compatibile cu ecosistemul? Cunoșteau acești „zei” precolumbieni clonarea umană ? Oricum, vechile mituri merită studiate iar, prin prisma cunoașterii științifice actuale.
Lasă un răspuns