ÎNTRE OAMENI Putine cu secrete

Butoiul este un simbol prezent în multe vorbe și expresii. „A căzut

în butoiul cu melancolie”, se zice despre cineva plin de tristețe.

„Pute ca din bute”, e o expresie care descrie o duhoare insuportabilă. Expresia „Îi lipsește o doagă” , îl descrie pe cel care gîndește altfel decît majoritatea celor normali. „Unde-i unul, nu-i putere / La butoiul plin cu bere”, parodia un autor anonim versurile din celebra Hora Unirii. „Spală putina mai repede”, e îndemnul de a părăsi un loc periculos. Și multe ar mai fi de spus. Dar, din nefericire, nu despre butoaie, doage și amețeală bahică intenționez să scriu aici, ci despre „rezolvarea” problemei ostaticilor reținuți de comandoul cecen.

Datele problemei le cunoașteți probabil din media. Un grup de luptători ceceni caracterizați drept teroriști iau cu asalt un teatru și rețin circa șapte sute de persoane. Atacul în forță, de către trupe speciale, „eliberatoare” dotate cu armament chimic al clădirii transformă ecuația situației din „victime potențiale: șapte sute”, în „victime actuale 117, restul salvați sau spitalizați”. Ceea ce militar

vorbind este o rezolvare a situației. Opinia mondială discută cazul. În media apar declarațiile doctorilor puși în imposibilitate de a acționa împotriva nemiloasei arme chimice. Le lipsește evident cunoașterea. Dinspre oficialitățile rusești vine o tăcere suspectă. Nu se anunță nici măcar denumirea gazului. Chestiunea zilei: vor fi salvați muribunzii, foști prizonieri ai comandoului, intoxicați cu gaz paralizant cu ocazia atacului ? Dat fiind că e o pagină de opinie, răspund, dînd cu părerea: înclin să cred că nu! Iată și argumentele: Întîi că formula gazului a rămas necunoscută publicului și

autorităților medicale civile. Cum găsirea antidotului unei otrăvi e o problemă de biochimie, pentru rezolvarea căreia e nevoie de toate datele, estimăm că problema va rămîne nerezolvată.

Tratamente generice, simple, imediate probabil că nu există. De ce? Deoarece, fiind vorba despre o armă chimică, interesul era ca ea să nu poată fi contracarată. Ce interes ar avea cineva să fabrice o armă chimică pe care s-o poți contracara ușor (de pildă, ca pe Germenul Andromeda din romanul SF cu același nume, care putea fi evitat prin accelerarea respirației ori, cine știe, prin alte mijloace, de exemplu prin inhalarea mirosului din flaconul cu săruri al bunicii).

Nici un interes. Odată antidotul ei deconspirat, arma chimică devine ineficientă. Deci categoric, formula antidotului, dacă există unul, va fi protejată de autoritățile politice și militare. Sau, în cel mai bun caz, antidotul cunoscut e o substanță greu de produs pe scară largă, astfel încît inamicul să aibă serios bătaie cu producerea

mijloacelor de apărare.

Va deveni publică informația despre structura gazului, pentru a facilita cercetarea civilă în vederea producției unui antidot? Deși tentația pentru orice concern farmaceutic de a specula momentul este probabil mare, firmele specializate în domeniu nu vor avea de la ce să plece în cercetările lor. Nici o putere care folosește arma chimică și care a investit zdravăn în cercetarea și proiectarea acestui armament nu e dispusă să comunice informații care,

odată ajunse pe mîna inamicului, i-ar servi acestuia ca armă de apărare. E ca și cum ai face pe banii tăi cercetare pentru adversar. Și ca și cum ai accepta că cercetarea și investiția ta în domeniu reprezintă bani de aruncat.

Ce se va întîmpla atunci cu victimele intoxicației în masă despre care vorbeam? Probabil vor fi lăsate, pur și simplu, în voia soartei. Ba nu, mai este o alternativă: fișele lor medicale, descriind reacțiile unor ființe umane, supuse unui experiment unic, inhalarea de gaze paralizante, în condiții concrete de luptă, în mediu închis, vor fi

de o inestimabilă valoare pentru cercetarea militară. Pe baza lor se va ști ce tratamente ar avea unele șanse de succes (dacă asemenea tratamente vor fi întîmplător găsite), se va putea calcula doza eficientă de gaz pentru obținerea diverselor efecte practice,

pe scurt, se vor obține informații prețioase despre funcționarea în condiții reale a unei arme. Informații utilizabile la fabricarea altor arme.

Concluzia: militanții ceceni – din comandoul terorist – au murit pentru Cecenia, probabil degeaba. Pentru Rusia, a face concesii după o asemenea presiune ar însemna a le da un sfat : „Atacați-ne așa !”. E inadmisibil. Civilii ruși luați ostatici, apoi intoxicați în cursul atacului, care în final au murit, au murit tot degeaba, ba, mai mult ,

au murit refuzîndu-li-se orice ajutor din partea țării lor. Care țară e posibil să fi avut totuși cunoașterea necesară salvării lor. De ce ? Deorece puțini cercetători militari și-ar asuma riscul de a crea o armă față de care să nu se poată apăra în cazul unei detonări accidentale sau al furtului acesteia. Se poate spune că viața luată morților din cursul atacului nu va salva viața nimănui, ba dimpotrivă. Singurul beneficiar a fost și va fi cercetarea militară în domeniul armelor chimice, veritabile bombe atomice ale săracilor. Cercetare

care, putem presupune, continuă astfel victorioasă, în ciuda tratatelor de dezarmare.

Iar în rest, vorba proverbului, mortu-i vinovat. Cine l-a pus să se ducă la teatru ? Iar ca spectator distant al acestui fragment de spectacol al lumii, îți vin prin minte vorbe despre butoaie și putine… Te simți aruncat în butoiul cu melancolie, îți vine să fugi

de toate, să speli putina, dar n-ai unde. Iar despre șeful de stat cu nume venit, zice-se, tot de la putină … ce să mai spui ?