ÎNTRE OAMENI Schwarzenegger și politica

Dan POPA

O știre transmisă repetat de media ne aduce la cunoștință intrarea cunoscutului actor Arnold Schwarzenegger în politică. Acolo unde este deja întîmpinat cu vădite acțiuni de distrugere a viitoarei sale imagini de om politic. Pozele lui în ipostaza de fumător de canabis, puse pe Internet și servind contracandidaților săi, au fost deja reproduse în ziare și nu vom reveni asupra lor. Dar am dori să cunoaștem, deși nu-l putem deocamdată invita pe Arnold la un interviu, măcar unele din părerile sale despre viața politică, despre felul cum vede el politica și pe politicienii democrației americane. Cu atît mai mult cu cît în această perioadă, la noi, politica guvernamentală pare a-și face un titlu de glorie din a se afilia modelului american.

Din încurcătură ne-a scos un alt titan al filmului, un om care în ciuda unei valoroase cariere, nu a primit niciodată un Oscar pentru un film, ci doar, la vîrsta senectuții, un Oscar onorific pentru întreaga sa operă. Vi-l amintiți, desigur, pe interpretul lui Charlot, omulețul fugărit. Într-un interviu, acesta – actorul Charlie Chaplin ” dădea un răspuns antologic unor ziariști care îl chestionau asupra opiniilor sale politice. De o simplitate cuceritoare, răspunsul suna astfel: Dacă vreți să-mi cunoașteți părerile, vedeți-mi filmele ! Era acea perioadă din cariera sa în care Chaplin filma „Dictatorul”, un film ce parodia imaginea și ascensiunea lui Hitler. Un film pe care aș dori mult să-l revăd la televiziunea română, chiar și între două reportaje despre prestațiile lui Adrian Năstase (acela care afirmă că în politică nu contează cîte greșeli faci, contează să mergi înainte). Nu cred însă că voi avea prea curînd această ocazie.

Adesea în istoria artei muzicale, teatrale sau cinematografice, compozitorii, cîntăreții, actorii sau regizorii și-au exprimat, în ciuda cenzurii instituționalizate, părerile politice. Verdi și libretistul său au adus pe scena operei italiene, într-o Italie cucerită, corul care cerea și omagia libertatea. L-au botezat Corul sclavilor babilonieini, pentru a trece pasajul respectiv de cenzură. Mai aproape de noi, în anii 80, pe scena teatrului din Bacău, aveam să văd – și nu i-am uitat nici pînă azi – doi actori pășind înspre public și afirmînd cu tărie: „Sistemul! Sistemul! Trebuie schimbat sistemul!”. Scena era plasată într-o piesă cu subiect muncitoresc, în care se construise o întreagă poveste despre un enorm utilaj minier, în jurul acestei replici esențiale.

Mi-am dorit să găsesc o asemenea replică și în filmele cu Arnold Schwarzenegger. Și am găsit-o. Nu în seria „Terminator”, ci într-un film în aparență mult mai pașnic, „Last Action Hero”, în traducere „Cel mai recent erou de acțiune”, difuzat la noi în cinematografe sub titlul „Ultima aventură”.

Titlul în limba engleză, este adevărat, poate fi tradus atît prin „ultimul erou de acțiune”, cît și prin „eroul ultimei acțiuni/aventuri”. Opțiunea pentru una sau alta dintre variante este determinată numai de context. În ceea ce privește acest film, preferăm prima variantă. La asemenea alegere ne conduce o scenă semnificativă din film: la ora de literatură engleză, profesoara le spune elevilor că Hamlet este „unul dintre primii eroi de acțiune”. Nemulțumit că Hamlet nu renunță la reflexivitate în avantajul acțiunii directe, un puști și-l imaginează pe eroul polițist îndrăgit (Schwarzenegger) în rolul prințului Danemarcei, înarmat pînă în dinți, ca un comandos, lichidînd printr-o acțiune scurtă și eficace, pe toți nemernicii.

Filmul înfățișează, poate vă amintiți, zile din viața unui puști, Daniel, mare iubitor de cinema, care primește de la proiecționistul cinematografului un bilet magic ce aparținuse, spune povestea, celebrului magician Houdini, un bilet cu care se putea călători în lumi paralele, dincolo de ecran, în universul personajelor filmului.

Din lumea filmului, puștiul Daniel îl aduce în cea reală pe eroul polițist preferat, Jack Slater. Aici, în realitate, eroul are cîteva surprize: pistolul i se descarcă, loviturile pe care le dă cu pumnul îl dor, poliția nu intervine la timp ș.a.m.d. O scenă mai departe, eroul venit din film discută cu bătrînul proiecționist despre fețele lumii reale. Și aici, în această scenă, sînt propozițiile-cheie, acelea ce demască sistemul, propozițiile în jurul cărora, dincolo de poveste, pare a gravita mesajul serios al acestui film cu aparențe de comedie.

Explicîndu-i eroului cum merg lucrurile în lumea reală, proiecționistul îi dă de înțeles eroului că n-a văzut încă toate relele ei, apoi le enumeră: Avem politicieni, războaie și incendii de pădure, boli, foamete, politicieni. La interpelarea „Pe aceștia i-ai mai spus o dată!”, bătrînul proiecționist răspunde : „Aceștia sînt cei mai răi”. Să fim corecți și preciși pînă la capăt, textul în engleză, de pe banda sonoră a filmului, conține de fapt replica :” Aceștia sînt de două ori (eng. – twice) mai răi ca orice”. Sensul rămîne în esență același.

Să nu ne mirăm atunci că în încercarea de a fi „the last action hero” – ultimul, cel mai recent erou de aventură (nu erou al ultimei aventuri, cum au tradus unii titlul filmului) – Arnold va avea mult de furcă tocmai cu „cei mai răi”. Să-i dorim ca gloria strînsă cinstit, prin profesia lui să nu i se risipească în această acțiune care este politica. O veritabilă acțiune demnă de un „last action hero”.