Marius Manta: Preasfinția Voastră, ați fost primul călugăr român care,, imediat după 1989,, a avut acces neîngrădit la Institutul parizian Saint Serge. Cu nuanțe vag polemice, ați declarat „Nu cred în Revoluția din ’89. N-a fost decât una, la crearea lumii, anume la Nașterea lui Hristos, restul sunt mișcări populare, lovituri politice, răscoale”. Cât de actuale vi se par în conștiința intelectualului de astăzi sensurile Îndumnezeirii omului?
PS Episcop Ioachim Băcăuanul: Într-adevăr, anul acesta se împlinesc 23 de ani de când plecând din centrul duhovnicesc al spiritualității ortodoxe românești, am pășit în centrul cultural parizian al Europei. Este cunoscut mirajul occidental ce a înfierbântat imaginația românului din acea epocă pentru care orice produs, de orice natură ar fi fost, reprezenta un ideal interzis. Din perspectivă duhovnicească însă, din păcate, timpul a dovedit că libera circulație a valorilor, interferența culturilor, acțiunea secularizantă ce a măcinat spiritul occidental au invadat și etosul românesc postdecembrist. În ceea ce privește afirmația mea, pe care ați enunțat-o mai sus, nu are câtuși de puțin tentă polemistă și după atâta timp îmi mențin poziția definită atunci, mai ales că dinamismul centrifug socio-politic actual demască o criză în sinuosul drum al democratizării și regăsirii identității interbelice a sufletului național. Este ca și cum noul complex democratic ne-a găsit nepregătiți pentru a-l accepta sau tehnocrații n-au găsit formula fericită care să adapteze principiile democratice la spiritului românesc autentic. De aceea spuneam atunci, parcă intuind ceea ce va urma și purtând în amintire cuvintele părinților din vetrele sihăstrești ale Neamțului, referitoare la acceptarea fără acribie a întregului compozit eterogen occidental, că adevărata revoluție și singura, de altfel, în plan ontologic uman este cea realizată de Logosul divin în Peștera Betleemului. Revelația betleemică a fost, de fapt, o revolutio, o schimbare de sens al înțelegerii axiologiei valorilor, o răsturnare a unui mod eronat de accepție a lumii. Mesia cel prezis de profeți este Adam cel Nou, după chipul și asemănarea căruia omul devine unsul lui Dumnezeu și pe care trebuie să-l urmăm purtându-ne crucea destinului îndumnezeirii noastre. Este o palingenesis , adică re-crearea omului ce are deschisă perspectiva învierii.
Într-un mod deloc întâmplător, și ceea ce s-a întâmplat în 1989 a avut loc tot în perioada sărbătorilor Crăciunului, însă entuziasmul social de atunci a sugrumat componenta autentic religioasă a plămezii ființei naționale, iar acest fapt ar putea fi un răspuns care să sublinieze poate întârzierea maturizării intelectualului român în toată complexitatea manifestărilor sale socio-culturale și politico-economice.
Marius Manta: Venind dintr-o țară declarată francofilă, v-ați întâlnit și cu particularități subtile ale teologiei grecești ori rusești. În ce a constat sinteza acestor date axiologice? Care au fost câteva din satisfacțiile duhovnicești ale perioadei petrecute la Paris?
PS Episcop Ioachim Băcăuanul: Se cunosc destul de multe aprecieri erudite referitoare la componenta religioasă, ca parte constitutivă în elaborarea etnogenezei poporului român. Acest ”aluat” din care a fost plămădită ființa națională ne-a înzestrat cu capacitatea de sintetizare a moștenirii latinității și a creștinismului apostolic de specific răsăritean. Astfel, parodoxul românesc al ființei conține ontologic contopirea sublimă a Occidentului latin cu Orientul bizantin, românitatea fiind o structură binară ce înfățișează un suflet bizantin ce se manifestă printr-un trup latin. Magna Romania de altădată, de care vorbea teologul grec Ioannis Romanidis (1927-2001), după căderea Costantinopului s-a continuat în spațiul mioritic al ținutului carpato-danubiano-pontic, prin acel Byzance après Byzance, care înseamnă eternizarea spiritului latin autentic în Orientul creștin. În ceea ce mă privește, dacă la începutul activității mele pariziene problematizam manifestarea identității mele spirituale într-o lume secularizată, integrarea în atmosfera cultural-religioasă a intelectualității ce activa în cadrul institutului Saint Serge mi-a descoperit o lume familiară din multe puncte de vedere. Pentru societatea elitelor capitalei europene a culturii, prezența spiritului mărturisitor slav și a teologiei grecești a însemnat răspunsul pertinent la frământările existențialiste ale unei societăți în căutarea lui Dumnezeu. Rigoarea științifică și spiritualitatea patristică și-au găsit formula ideală în special în această oază religioasă ce respira autentic prezența lui Dumnezeu. Dacă spiritualitatea și cultura românească au constituit o placă turnantă între spiritul grecesc și cel slav, în capitala pluralismului cultural am fost nevoit să-mi definesc identitatea teologică pentru a mă integra, fără să mă disipez sau să mă izolez, în spațiul cosmopolit în care am ajuns. Pentru mine personal, colaborarea cu marii teologi ai diasporei rusești și grecești, dar și dialogul cu elitele culturale românești au fost definitorii în ceea ce privește împlinirea mea cultural-religioasă.
Prea Sfinţite Părinte Episcop, îngăduiţi vă rog să vă adresez următoarea întrebare: De ce nu luaţi exemplul exemplul episcopiei în care se desfiinţează unele Protopopiate, ca răspuns de bun simţ faţă de cheltuieli în plus, în condiţiile în care ţara cade în genunchi, apăsată de nevoi? Aş vrea să vă întreb cât de mult ajută construirea bisericilor în timpul în care nu avem spitale şi şcoli, iar cât de nevoie este ca aceste biserici să urce la cer, în biruinţa inesteticului şi opulenţei? Aş mai vrea să vă întreb când va fi un control fiscal serios şi responsabil, al veniturilor bisericilor? Aş vrea să vă mai întreb când preoţii se vor ocupa de rugăciuni, nu de afaceri? Aş vrea să vă mai întreb când veţi renunţa la maşinile de lux şi la confortul de cinci stele, într-o ţară în care oamenii nu au de mâncare şi locuinţe? Aş vrea să vă mai întreb ce căutaţi pentru numele bisericii şi întru binele oamenilor pe la toate evenimentele politice şi de ce aveţi alianţe extinse cu politicieni, primarii, oamenii cu influenţă? Aş vrea să vă mai întreb când şi dacă într-o zi veţi sfinţi lifturi? Aş vrea să vă întreb dacă locul ierarhilor şi preoţilor nu este mult mai potrivit la biserică, decât la toate sindrofiile unde nelipsitele soboruri de preoţi dau rugăciunii conotaţii le discursului cu ovaţii şi imnuri pentru cultul mahărilor comunităţilor…?
Aş mai avea multe să vă întreb. Sunt cineva care învaţă smerenia şi are o mare preţuire pentru reprezentanţii bisericii pe care nu îi întâlnim şi la sfinţiri de şi în restaurante, pe care nu îi vedem zilnic, ca pe personajele de la o anumită categorie de emisiuni tv. Vă adresez aceste întrebări, sunt sigură, în numele multora…! Magda Barbu
Draga Magda (Mihaela) nu ai gasit niste intebari care sa nu fie afectate de suspiciunea de ridicol si penibil?