~4 min lectură 0 comentarii

Introducerea de telefoane în Penitenciar, transformată într-o faptă bună

Catalina Chifu

Preotul din cadrul Penitenciarului Bacău, Octavian Balan, și agentul de penitenciare Gabriel Gîrleanu, judecați în dosarul introducerii de telefoane mobile în sistemul de detenție, au depus noi cereri de eliberare provizorie.
„Am meditat asupra faptelor pe care le-am săvârșit, îmi recunosc faptele și le regret – a spus în instanță preotul Balan. Vă rog să mă judecați în libertate, vreau să fiu alături de familie, pentru ca familia să mă ajute în această perioadă critică a vieții mele.”

act.preot(1)

Că regretă faptele a spus și agentul de penitenciare Gabriel Gîrleanu și a menționat în plus despre problemele financiare pe care le întâmpină familia sa: „Am dat cu piciorul la cei 21 de ani de muncă în sistemul penitenciar și regret foarte mult. Am un copil minor, rate la bănci și trebuie neapărat să mă angajez ca să le plătesc, altfel familia mea are de suferit.”

Aurelian Ionescu, avocatul preotului Octavian Balan, a încercat să minimalizeze acuzațiile aduse preotului și a susținut că, prin introducerea telefoanelor în Penitenciar, preotul nu a ajutat deținuții să comită infracțiuni, ci de fapt a vrut să-i ajute să ia legătura cu familia, „poate cu un copil bolnav”. „S-a creat o presiune nejustificată asupra acestui om – a fost ideea pe care a pus accent avocatul Ionescu. A introdus telefoane în Penitenciar, dar nu i se poate pune în sarcină că deținuții au organizat o filieră pentru săvârșirea de infracțiuni. Și nu a existat un interes material. Un inculpat care avea o problemă în familie, cel puțin așa a perceput părintele, l-a rugat să-i facă rost de un telefon să vorbească cu un copil bolnav. Asta s-a întâmplat. Nu se poate să gândiți așa: «Uitați ce odios e părintele și a încasat bani de pe urma acestei afaceri». Se vorbește de rezonanța în rândul opiniei publice. Ce va spune presa? Se va îndoi de capacitatea instanței de a lua decizia corectă? Va scrie că s-a făcut o greșeală? Nu ne vom confrunta cu o asemenea opinie! Nicăieri nu se va spune că preotul a fost pus în libertate în mod ilegal.”

Alții s-au ocupat cu droguri și au fost eliberați

În apărarea agentului din Penitenciar, Gabriel Gîrleanu, au venit doi avocați. Cozmin Umbrărescu s-a arătat revoltat că Parchetul a indus în eroare instanța, iar presa a fost „intoxicată”, referindu-se la pericolul social amplificat de infracțiunile de înșelăciune săvârșite prin telefon de către deținuți. „Nu există aceste fapte, ci doar introducerea de telefoane în Penitenciar pentru ca deținuții să poată vorbi cu familiile lor – a precizat și Umbrărescu. Ceea ce e altceva. Telefoanele nu au fost introduse pentru a se săvârși înșelăciuni. Pe de altă parte, trebuie luată în calcul situația financiară a familiei lui Gîrleanu, care s-a agravat, creditul bancar a fost garantat cu casa și pot fi evacuați.”

Georgiana Lepîrdă, cel de-al doilea avocat al lui Gîrleanu, a adus în atenție cazuri, unul la Craiova, unde agenți de penitenciare au introdus droguri în sistemul de detenție și cu toate acestea au fost eliberați.
Procurorul de ședință a cerut menținerea stării de arest, mai ales că în dosar sunt peste 20 de martori care urmează să fie audiați.

Tribunalul Bacău a respins, marți, cererile de eliberare depuse de Octavian Balan și Gabriel Gîrleanu. Amândoi au făcut recurs, care se va judeca zilele următoare.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.