Debutul semestrului doi al anului școlar aduce cu sine și intarea învățămîntului în zodia olimpiadelor școlare. Drept urmare, în aceste zile se definitivează datele și școlile care vor găzdui fazele locale și județene ale concursurilor cu pricina, cei mai prompți din acest punct de vedere dovedindu-se a fi inspectorii de limba română. Astfel, etapa pe localitate a Concursului național „Mihai Eminescu”, cum este denumită oficial olimpiada de limba și literatura română, se va derula în cursul lunii februarie, pentru ca faza pe județ să aibă loc pe 1 martie la Școala „Spiru Haret” (clasele VII – VIII), respectiv Liceul Economic (clasele IX – XII). „Naționalele” întrecerii amintite se vor consuma la Tg. Mureș în perioada 18 – 23 aprilie. Noutățile olimpiadei de limba română țin, însă, de conținuturile materiei cerute. „Nu se mai are în vedere o operă sau un autor, ci competențele elevilor. Totodată, trebuie remarcat faptul că la clasa a XII-a se cere materia din toți anii de liceu, ceea ce mă face să cred că anul acesta vom avea foarte puțini concurenți la clasa a XII-a”, a explicat profesoara Doina Marinov, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns