• mai multe familii din localitatea Ghimeș reclamă lipsa unei școli românești în localitate • cum pînă la începerea școlii mai sînt doar cîteva săptămîni, în sprijinul localnicilor din Ghimeș au sărit chiar și românii din Miercurea Ciuc
Lipsa unei școli românești și a unei grădinițe în localitatea Ghimeș din comuna Ghimeș Făget reîncinge din nou spriritele printre familiile romănești din această parte a județului. Șaisprezece părinți din această localitate, care îl au drept lider pe Viorel Olteanu din Ghimeș, au adresat memorii către autoritățile locale, județene și Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului. Cum pînă acum nu au primit nici un răspuns oficial, în condițiile în care pînă la înscrierea elevilor în noul an școlar au mai rămas doar
cîteva săptămîni, părinții au început să solicite sprijin de la asociații comunitare și reprezentanți ai societăților civile românești din mai multe localități ale țării. Un astfel de memoriu a ajuns și la Asociația
Comunitară Românească din Miercurea Ciuc. În scrisoarea adresată acestei asociații, grupul de părinți din Ghimeș solicită „clarificarea urgentă a situației elevilor care doresc să urmeze, în propria lor țară, cursurile unei școli cu predare în limba română și sprijinirea efortului de păstrare a limbii, a spiritualității românești și de restabilire a unui echilibru firesc în această localitate”. Părinții din Ghimeș mai precizează că, deși în această localitate, unde trăiesc
aproximativ 5.600 de persoane, componența etnică este sensibil egală, 57 la sută maghiari și ceangăi și 43 la sută români, autoritățile locale se opun ideii de reînființare a unei școli cu predare în limba română și a unei grădinițe, unități de învățămînt desființate în urmă cu 13 ani. După ce au primit memoriul din partea celor 16 părinți, cîțiva reprezentanți ai societății civile românești din Miercurea Ciuc au solicitat ajutorul președintelui României, premierului Adrian Nastase și Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului, Alexandru Athanasiu, pentru înființarea unei școli și a unei grădinițe cu predare în limba română în localitatea Ghimeș din comuna Ghimeș-Făget. „Nu înțeleg de ce se face acum atît de multă vîlvă pe marginea acestui subiect, spune Vilmuș Gârbea, viceprimarul comunei Ghimeș Făget. Cred că cineva vrea din nou să agite spiritele. Niciodată autoritățile locale nu au fost împotriva reînființării în Ghimeș a școlii românești și a grădiniței desființate în urmă cu 13 ani. Am propus chiar și o locație, respectiv căminul spital din această localitate pe care noi îl avem în administrare. Proprietarul imobilului este, însă, Consiliul Județean, așa că de acolo ar trebui să vină acordul pentru schimbarea destinației”. De existența acestui conflict a aflat și profesoara Anișoara Rusu, directorul Școlii generale din localitatea Făget, cea mai mare unitate de învățămînt din comună. „Memoriul părinților care doresc reînființarea unei școli în limba română în Ghimeș a ajuns și la noi. În luna mai am solicitat acordul Inspectoratului Școlar Județean, de la care am primit aprobare, în cîteva săptămîni, pentru înființarea, în această localitate, unei grupe de preșcolari și a unei clase I cu predare în limba română”, mai precizează dorectorul școlii din Făget. Asemeni viceprimarului Gârbea, profesoara Anișoara Rusu a ridicat acceași problemă a locației viitoarei unități de învățămînt. „Săptămîna viitoare vor trece din nou pe la Inspectorat pentru a vedea dacă putem primi mobilier în vederea amenajării, pentru început, a două săli de clasă în clădirea căminului spital din Ghimeș”, a mai dat asigurări directorul Anișoara Rusu. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns