Obligativitatea începerii învățămîntului la vîrsta de șase ani este privită la Școala nr. 8 Onești ca o adevărată mană cerească, în condițiile în care acesta înjumătățește numărul posturilor intrate în restrîngere de activitate. „Am făcut încadrarea învățătorilor ținînd cont că, în toamnă, vom avea cinci clase de-a întîia formate din elevi de șase ani. Chiar și așa a trebuit să reducem două posturi de învățător. Dacă școala ar fi început tot la șapte ani, ar fi intrat în restrîngere vreo patru-cinci posturi de învățător”, ne-a declarat profesoara Margareta Agapi, directorul Școlii nr. 8 Onești. Ea a recunoscut însă, că, dincolo de avantajele aduse dascălilor, debutul școlii la șase ani riscă să se transforme într-un fiasco pentru copii, dacă programa de clasa întîi nu va fi adaptată particularităților de vîrstă. „Diferențele dintre șase și șapte ani sînt mult mai evidente decît cele dintre 24 și 25 ani, de exemplu. Trebuie să fim foarte atenți din acest punct de vedere”, a mai spus directoarea Agapi. (E.C.)
Învățămîntul obligatoriu de la șase ani este așteptat ca o mană cerească la Școala nr. 8 Onești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.