Omizile păroase au început în urmă cu cîteva săptămîni să ia cu asalt frunzele mai multor soiuri de copaci. Arborii și gardul viu au fost atacate de dăunători. Locuitorii din cartierul Cornișa sînt de-a terorizați de omizile păroase care au pătruns pînă și în apartamente. „Locuiesc la parter. Nu pot să deschis geamul că mi se umple casa de omizi. La bucătărie le-am găsit și prin oalele de mîncare. Ne-am săturat”, ne-a declarat o locatară din blocul numărul 24 din Cornișa. Ajunși în pragul disperării, oamenii au apelat la tot felul de strategii pentru a distruge omizile, însă se pare că acestea se înmulțesc pe zi ce trece. „Am dat cu var pe toți pereții, însă degeaba. Ni s-a recomandat o soluție de gaz cu oțet și var, însă am tot stropit, dar omizile nu au murit. Am văruit pereții, pervazul, am dat cu oțet, iar de doua zile turnăm apă clocotită cu var, însă nu am rezolvat nimic. Ne-am pus și plasă pentru țînțari în fața geamurilor pentru a preveni pătrunderea omizilor în casă. Cum deschidem geamurile la baie, acestea intră imediat. În bucătărie stăm cu mătura și paleta de țînțari pentru a le omorî”, ne-au mai declarat locatarii blocului 24.
Unii dintre ei sînt alergici la omizile păroase: în timpul documentării noastre, unei doamne i s-a înroșit toată pielea și acuza mîncărimi puternice. „Pînă acum am avut două șocuri anafilactice. M-am îmbolnăvit și de stomac de cînd ne-au invadat. Nici rufele nu mai pot să le întind la uscat pe sîrmă în fața blocului, peste tot e plin de omizi”, ne-a declarat locatara. Insectele păroase au urcat pînă la etajul trei și își continuă drumul.
„Am sunat la Protecția Mediului și o doamnă care nu și-a declinat identitatea ne-a îndrumat să ne cumpărăm otravă, pentru a nimici larvele. Ni s-a mai dat încă o soluție tehnică și ni s-a recomandat că, dacă nu rezolvăm problema, să tăiem arbuștii cu toporul”, ne-a mai spus oamenii, care au anunțat și Primăria. „De la primărie ni s-a spus că se cunoaște problema, însă nu se poate acționa, din lipsa fondurilor, și că au stropit cu insecticid prin parcuri”.
Omizile păroase au distrus toată vegetația dintre blocurile aflate în Cornișa. Nici pomii din fața Școlii numărul 10 nu au scăpat, ca să nu mai spuneam că, în curtea Spitalului Județean, dăunătorii au devorat o grămadă de copaci, iar strada Castanilor este plină de omizi păroase, care au distrus gardul viu. (M.B.)
Lasă un răspuns