• prețul unui kilogram de pepeni a coborît pînă la 8.000 de lei
Cu aproape trei săptămîni mai devreme decît în alți ani, pepenii verzi și galbeni au început să apară pe tarabele piețelor din Bacău. Ovidiu Băncilă, directorul Administrației Piețelor Bacău, spune că, dacă pînă în urmă cu cîteva zile majoritatea pepenilor care se găseau pe piață erau aduși din import, de la începutul acestei săptămîni mai mulți producători din Tulcea au solicitat autorizație pentru închirierea unor tarabe în piețele din Bacău. Odată cu intrarea pe piață a producătorilor autohtoni au scăzut și prețurile. Pînă nu de mult, un kilogram de pepeni costa în jur de 30.000 de lei, dar acum prețul a scăzut pînă la 8.000 -10.000 de lei pe kilogram. Directorul Băncilă mai spune că și în acest an depozitarea pepenilor, în Piața Centrală, direct pe pavaj va fi interzisă. Pentru primirea avizului de comercializare, solicitanții trebuie să completeze o cerere tip în care se precizează suprafața de
teren cultivată și cantitatea de pepeni adusă pentru vînzare.
„Dacă se constată că un comerciant aduce la vînzare o cantitate mai mare de pepeni decît ar putea produce pe terenul aflat în posesie, nu mai primește acordul de închiriere a unui spațiu în nici una din piețele orașului”, mai declară Ovidiu Băncilă. Solicitanții care aduc pentru vînzare cantități mici de pepeni sînt admiși să închirieze o tarabă în Piața Centrală, iar cei care aduc cantități mai mari, sînt trimiși către piețele de cartier, unde încă își mai pot depozita marfa direct pe pavaj. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns