Investiții forte

Mihai BUZNEA

Latifundiarul din Pipera a mai dat o lovitură de imagine, ceea ce a făcut ca ratingul său electoral să urce, instantaneu, cu cîteva procente. Sondajele îl situează, acum, pe locul al doilea în preferințele publicului românesc deținător de voturi. După președintele Traian Băsescu, dar cu mult înaintea unor „grei” ai eșichierului politic: Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor, Călin Popescu-Tăriceanu și alții asemenea. Distracția l-a costat din plin, dar probabil că (va) merita: peste 13 miliarde de lei vechi, adică aproape 400 000 de euro, bani pe care i-a scos din buzunar, pardon – din conturile sale bancare, cu un gest charmant, de boier adevărat. Calicii și borfașii la care au ajuns, pe căi ocolite, euroii becalieni (pe ici-pe colo și la cîte un amărît autentic) i-au mulțumit, zice-se, cu cîte-un „săru’ mîna, patroane, mîncațe-aș halea!” și s-au dus, apoi, să se cinstească cu cîte una mică, cu repetir, la lupanarul din colț în cinstea binefăcătorului lor ca picat din ceruri. Aventura i-a adus cîteva sute de voturi potențiale din partea ferentarilor în perspectiva proximului scrutin; și dacă i se mai ivesc cîteva ocazii din astea – o adevărată mană cerească pentru Războinicul Luminii, don’ Gigi se și poate vedea instalat în jilțul prezidențial de la Cotroceni. Și-atunci să vezi distracție! Vox populi, halal națiune!

Talentul acestuia de a-și împrăștia banii în văzul tuturor, pe opere de caritate, nu e deloc o descoperire de ultima oră pentru nici unul dintre români, deși învățăturile creștinești ne îndeamnă să facem binele în liniște și smerenie, fără laudă de sine și mîndrie fățarnică. Altfel nu e primit cum se cuvine acolo unde trebuie. Sinistrații de la Vadu Roșca, rămași fără acoperișuri deasupra capetelor în urma revărsărilor de puhoaie din anul trecut, și-au găsit sălașuri de odihnă în casele construite și mobilate de el, cu banii lui. Bisericile înălțate după biruințele regelui Fotbal înțolit în șorturi și tricouri roș-albastre îi preaslăvesc generozitatea, iar enoriașii ce se-nchină sub acoperămîntul lor i-au sporit capitalul de simpatie și susținere necondiționată. Fiindcă Gigi știe ce face: el nu dăruiește; cumpără. Fiecare leu donat e, de fapt, o investiție forte. Se pune bine pe lîngă oameni spre a-și netezi calea către binevoințele Celui de Sus. Recunoștința. Suferințele omenești și trebuințele celor bisericești sînt studiile lui de fezabilitate. Promisiuni de reușită. Cartierul bucureștean Ferentari reprezintă doar un episod în lunga listă de danii, care rămîne deschisă; cel puțin pînă la proximele alegeri prezidențiale.
Sigur de izbîndă, nababul înțolit în costume de firmă și conducînd o limuzină de peste o jumătate de milion de euro, nu ia deloc în calcul o eventuală ratare. Doar el este liderul care vine tare din urmă, mai are în față doar un concurent care pierde constant teren în disputa directă. încă o inundație și vreun alt ghetou bucureștean, gen Dămăroaia, îl poate propulsa spre finișul aducător de glorie și de putere. Cu investițiile de rigoare. Riscurile au fost eliminate din calcule. E cel mai tare din parcare. Infailibil. Așa cum, de altfel, procedaseră și alții înaintea lui și care se credeau primari aleși pe viață ori politicieni bătuți în cuie în fotoliile parlamentare. Baroni locali, dar și nababi obișnuiți să arunce cu miliardele în cîini precum bănuții de aramă în urma cortegiului funerar. Chermeze colective și pomeni de milioane. De parcă nu se știe că după ce-i pici pitacul în palmă, calicul îți blaogoslovește auzul cu vorbe de slavă, de laudă și mulțumire, dar în gînd te pricopsește cu ce-i mai rău pe lumea asta!… Sic transit, gloria mundi! Dar parveniții nu posedă simțul măsurii. Și nici pe cel al ridicolului. „Sînt mulți care ajunși la un vîrf de munte au amețeli și cad; iertați-i pe parveniți”, își îndemna Octavian Goga contemporanii. După cum Victor Hugo considera că „există oameni care vor cu orice preț să aibă trecere și, oriunde s-ar afla, să se țină seama de ei. Acolo unde nu pot face pe profeții, fac pe mucaliții” și riscă să devină jalnici. Clovni.

Episodul Ferentari, și nu doar el, cu gestul suveran al pomenii generoase, dar dincolo de care se-ascund interese abjecte, politicianiste, scoate la suprafață nu doar fenomenul de bantustanizare a sărăciei extreme și nedorinței de integrare socială a unora dintre cei care cred că li se cuvine foarte mult, poate chiar totul, fără a oferi ceva la schimb. A trăi în lene și în mizerie, din hoție și pomană, e un fel de a se descurca. Partea cea mai proastă e, însă, aceea că profitori de tot soiul fac din aceasta un mijloc de a cîștiga capital politic. Banul e bun la orice, iar moralitatea nu are-a face cu el. Devine monedă forte de schimb. Iar promotorii nu-și fac nici un fel de scrupule. Ca în expresia celebră: „Canalului îi place să creadă că fluviile nu au altă menire decît să-i aducă apă” (l-am citat pe Rabindranah Tagore). Ultima oră: nababul din Pipera a mai „vărsat” – ieri-alaltăieri, două miliarde de lei pentru o biserică din județul Constanța. Capitalul electoral i-a produs, iată, alți pui. Investițiile continuă…roceni. Și-atunci să vezi distracție! Vox populi, halal națiune!

Talentul acestuia d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!