Ovidiu PAULIUC
Ani de zile, în ultimul cincinal, ni s-a tot picurat în ureche că trăim într-un oraș european. Că sîntem pe cai mari, că Bacăul e capitala economică a Moldovei, în timp ce Iașul a rămas mult în urmă, în chip de oraș al boemiei și gloriei prăfuite. Edilii ne-au gîdilat orgoliile, ne-au făcut să credem că faptele lor de arme sînt ieșite din comun, chiar dacă erau lucruri cît se poate de normale, pentru care plăteam, atunci, ca și acum, taxe și impozite mai grase decît prin multe alte părți. Iar toate acestea se întîmplau în vreme ce responsabilii sistemului economic al județului știau realitatea, care era cu totul alta. Dar cine putea să miște în front, de vreme ce mîndria de a fi băcăuan, chiar și așa, îndesată pe gît, trebuia să ascundă atît de multe găuri negre? Iar primul lucru pe care îl știau responsabilii amintiți era că economia locală nu era deloc pe roze, ba chiar se afla în declin, mai ales că singurele investiții începuseră să fie doar cele din banii publici în afacerile unui grup restrîns de indivizi, sau cele atrase de la stat, pe căi oculte, prin trafic de influență, sub umbrela partidului. Adevărații investitori, cei străini, fugeau de Bacău cît vedeau cu ochii, fiindcă Bacăul era asimilat pe toate căile cu un sălaș al grupurilor de interese, iar tulburarea apelor de pe aici nu ar fi fost adus nimic bun unui neavenit. Pe lîngă toate acestea, Bacăul are și nefericirea să se afle în centrul unei regiuni sărace, care nu a fost prea des călcată de oamenii de afaceri.
Iată că, brusc, de la toate nivelurile puterii locale a început căinarea că ne ocolesc investitorii străini. De parcă, la fel de brusc, de cînd la putere a venit Alianța D.A., miile de americani și japonezi care aveau fabrici și uzine prin jurul Bacăului au dat bir cu fugiții. Și, la fel de brusc, am rămas doar cu niște italieni care angajează ziliere la confecții, sau cîțiva chinezi rătăciți prin bucătăriile unor restaurante, unde își investesc talentul culinar. La fel de brusc, indicatorii economici care ne plasau deasupra Iașului, oraș alături de care edilii ne-au plasat într-o competiție imaginară, s-au prăbușit, cel puțin de la același nivel imaginar. Și așa am ajuns cu picioarele mai aproape pe pămînt, fiindcă există voci avizate care spun, doar în șoaptă, că încă există o tendință de a cosmetiza realitatea.
Revenind la investitorii străini, doriți precum americanii după război, este clar că ne ocolesc industria, serviciile, agricultura, comerțul și altele. Ce a mai rămas, în afară de confecții? Poate comerțul, unde vin cîteva nume importante și poate, dă Domnul, mai scad și prețurile, că cică am fi unul dintre cele mai scumpe orașe, deși nimic nu ne prea recomandă a avea putere de cumpărare mai mare.
Pe mulți i-am auzit contestînd persoana principelui Radu de Hohenzollern, cum că ar avea o prestanță și o putere iluzorie, precum Casa Regală pe care o reprezintă. Și că, atunci, de ce mai plimbă țeava prin întreprindere, dacă tot o plimbă degeaba? Ei bine, principele are meritul că, pînă și în lipsa unor pîrghii ale puterii, reușește să facă mai mult decît fac parlamentarii de Bacău, sau de aiurea, la un loc. Ați ghicit, aceiași parlamentari de care se roagă acum prefectul și președintele Consiliului Județean să facă mai mult pentru aducerea investitorilor străini în deșertul de la Bacău. Meseria acestui principe este să umble prin străinătate și printre străini doar ca să facă lobby pentru România și, mai nou, pentru Bacău, fără să fie recompensat cu leafă sau administarea unor panouri publicitare în centrul Bacăului. O idee bună a fost să organizeze o „seară băcăuană” la București, unde să se întîlnească edilii noștri cu nume influente din afaceri. Poate măcar așa.
Dar de ce nu vin investitorii? Ni se spune, invariabil, că din cauza infrastructurii dezastruoase. Real. De adăugat, însă, birocrația sufocantă, cercurile de interese foarte active, slaba informatizare, lipsa tehnologiilor înalte, slaba calificare. Și nu în ultimul rînd, lipsa unui management calificat. Adică, lipsa unor oameni care să știe cu adevărat să conducă o afacere, să nu mai vorbim de o comunitate, și care pot gîndi ceva mai încolo de propriul buzunar. în centrul Bacăului. O idee bună a fost să organizeze o „seară băcăuană” la București, unde să
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.