Oscilațiile de prețuri pe piața de capital din ultima vreme au dat posibilitatea investitorilor la speculații specifice acestei piețe. Diferențe mari de preț au fost înregistrate la cle mai tranzacționate societăți, acestea fiind societățile de investiții financiare. Astfel, SIF Moldova Bacău a raportat o asemenea tranzacție cu acțiunile ei, făcută de o persoană inițiată – termen prin care sînt numiți acționarii membri ai structurilor de conducere ai societății. Tranzacția a surprins prin schimbarea de optică a beneficiarului, care pînă acum a vîndut, repetat, pachete de acțiuni ale SIF Moldova. Acesta este investitorul Cătălin Chelu, unul dintre cei mai importanți acționari ai SIF Moldova și investitor și în acțiunile altor SIF-uri. Pe 5 decembrie, Chelu a cumpărat 167 de mii de acțiuni SIF Moldova, la prețul de 2,8020 de lei pe unitate. Tranzacția a ajuns la aproape 470.000 de lei.
Cătălin Chelu a avut cel mai mare număr de intervenții pe piața de capital în acest sens, dar și cea mai mare sumă pe care a jucat-o astfel. Tranzacțiile făcute de persoanele care au tangență cu structurile de conducere ale unei societăți de investiiții financiare trebuie să fie raportate pe piața de capital. De asemenea, astfel de tranzacții sînt interesante pentru sensul în care se fac. Au mai fost făcute raportări, în acest an, asupra directorului sucursalei SIF Moldova, Niculae Skokan, care a vîndut 1.950 de acțiuni ale acestei societăți. Carmen Cristina Andrieș, șef de serviciu la societatea din Bacău, a cumpărat 4.000 de acțiuni ale acestui emitent, la prețul de 2,64 de lei pe acțiune. Valoarea tranzacției s-a ridicat, astfel, la 10.560 de lei noi (105,6 milioane de lei vechi). Profesorul universitar Dumitru Bontaș, fostul prefect al Bacăului, a achiziționat un pachet de 135.000 de acțiuni, la prețul de 2,45 de lei pe acțiune, astfel încît a scos din buzunar ceva mai mult de 3,3 miliarde de lei vechi. Dumitru Bontaș, membru al consiliului de administrație, a și cîștigat 374,4 milioane de lei vechi pe aceeași piață, cînd a vîndut un pachet de 18.000 de acțiuni SIF Moldova, la prețul de 2,08 lei pe unitate. în toamna anului trecut, un alt investitor în acțiuni SIF Moldova, Nicolae Rădulescu, reprezentant al Compartimentului de Control Intern în cadrul societății, a achiziționat pe Bursa de Valori București un număr de 500 de acțiuni SIF Moldova la prețul de 1,84 de lei pe unitate, în valoare totală de 920 de lei noi. Mișcările investitorilor s-au explicat fie și numai cu gîndul la dividendele din acest an ale SIF Moldova, pentru anul 2005, unul bun pentru societățile de investiții financiare în general. (Petru DONE)societății, a ac
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.