Saptamina agitata la Bursa de Valori Bucuresti (27 – 31 octombrie), in ton cu miscarile de pe pietele internationale, volatilitatile fiind si in aceasta perioada
foarte ample. „Desi ziua de luni a fost una nefavorabila pentru majoritatea companiilor de la cota bursei – au observat analistii de la Intercapital -, de marti piata a dat semnale puternice de revenire pe fondul optimismului de pe pietele externe. Interesant este ca, desi anuntul Standard & Poor’s, facut luni seara, dupa inchiderea sedintei de tranzactionare, privitor la scaderea ratingului de tara pentru Romania sub nivelul de „investment grade”, era de asteptat sa aiba in piata un impact negativ, el nu s-a regasit in evolutia indicilor din urmatoarea zi, fiind considerat de investitori mai putin important decit revenirile indicilor externi. Pe de alta parte, vinzarile masive facute in ultima perioada de investitori este posibil sa fi tinut seama si de o posibila scadere de rating, anuntul S&P nefacind altceva decit sa le confirme unele dintre temeri”.
In saptamina care s-a incheiat, indicii BET si BET-C au inregistrat o crestere de 1,75, respectiv 2,08%, in timp ce BET-FI a scazut cu 0,38%. Lichiditatea medie s-a apreciat cu 0,38%, pina la 19,47 de milioane de lei pe zi, in timp ce capitalizarea bursiera a crescut cu 9,62 %, pina la 51,66 de miliarde de lei. Doua dintre companiile sectorului chimic domina topul cresterilor de pret, Azomures inregistrind un avans al cotatiei de 97,71%, in timp ce titlurile Amonil au cunoscut o apreciere de 48,78%. Titlurile care domina topul scaderilor de pret sint Compa Sibiu, cu o depreciere de 33,63%, TMK Artrom, cu o scadere de 30,39% a cotatiei, si Casa de Bucovina. SIF-urile si BRD-GSG au fost cei mai tranzactionati emitenti, in timp ce, raportat la numarul total de actiuni, SIF3 a inregistrat cel mai mare volum de tranzactionare, fiind urmata de titlurile SIF5.
De la inceputul anului, indicii BET si BET-C au scazut cu 70,83%, respectiv 67,45%, in timp ce BET-FI se afla cu 85,94% sub nivelul inregistrat pe 21 decembrie 2007. Cei mai tranzactionati emitenti au fost SIF-urile, Banca Transilvania si BRD-GSG, in timp ce ponderile cele mai mari in capitalul societatilor le-au avut tranzactiile cu Amonil, SIF Moldova Bacau, SIF 5, Zimtub si SSIF Broker.
Chiar daca in saptamina pe care o incepem astazi sint asteptati in continuare indicatori importanti la nivelul celui de-al treilea trimestru al anului, capul de
afis va fi reprezentat de alegerile prezidentiale din Statele Unite, care ar putea atrage in mare masura interesul investitorilor – mai spun analistii de la Intercapital. In acest sens, in lipsa unor surprize majore este posibil sa asistam in primul rind la o reducere a volatilitatii pietelor. (Petru DONE)
Lasă un răspuns