„Finis Coronat Opus”!
Prof. dr. Jean Ciută – pensionar, Bacău: Scrisoarea dv., intitulată „Promoție – semicentenară – de istorie”, a sosit la redacție cu întîrziere de o zi față de evenimentul pe care ni-l anunța. Dată fiind notorietatea unora dintre profesorii dv. și a majorității absolvenților promoției 1955 a Facultății de Istorie-Filologie de la Universitatea „Al. I. Cuza” – Iași, vom consemna numele acestora ca o recunoaștere a meritelor pe care le au în afirmarea și dezvoltarea istoriei ca mijloc de educare în spiritul valorilor tradiționale ale poporului nostru. Printre omagiații zilei de 7 iulie s-au aflat, așadar: prof. univ. dr. Dumitru Tudor, Gavril Istrate, Dumitru Berlescu (foști decani); academicienii Gheorghe Ivănescu, Alexandru Dima, Constantin Ciopraga, Mircea Petrescu-Dâmbovița (ultimii doi ajunși la venerabila vîrstă de 90 de ani); Gheorghe Platon; prof. univ. dr. Constantin Cihodaru, Ilie Grămadă, Valerian Popovici, Nicolae Corivan, Vasile Neamțu, Dinu Marin Davidsohn, Jean Renaud, Petre Mâlcomete, N.I. Popa, Otto Sacxhter, Adrian Florescu, Nicolae Stratulat, Ecaterina Negruți, Octav Tâcaciuc. Dintre iluștrii dispăruți a fost omagiată memoria celor care au fost Leonid Boicu – laureat al Academiei Române, arheologul Mihai Zamoșteanu, prof. Dumitru Ciută, Hadasa Isacsohn, Victorița Moraru, Lenuța Titeanu, Florica Miron. Bilanțul acestei reuniuni colegiale va constitui un „Finis Coronat Opus”, cu adînci reverberații către urmașii care trebuie să continue cel puțin în același mod.
Nostimade
Titlul de mai sus ne-a fost sugerat de o altă scrisoare a profesorului dr. Jean Ciută: „O nostimadă șoimărească cu reflecții ceaușiste”. Interesantă în prima sa parte prin considerațiile făcute la adresa uneia dintre păsările aflate, și la români, în mare cinste – șoimul. Redăm cîteva pasaje pentru „coloritul” lor și valoarea de informație: „Șoim – este o noțiune de proveniență etimologică maghiară, desemnînd numele unei păsări răpitoare puternice, cu ciocul scurt și curbat care se hrănește cu pradă vie (îndeosebi păsări). în sens peiorativ, semnifică epitetul acordat unui bărbat viteaz, curajos, mîndru, semeț. în terminologie populară „șoimanele” sînt denumiri date ielelor, zîne ce se învîrtesc val-vîrtej. în Egiptul antic, șoimul simboliza prințul păsărilor datorită forței și frumuseții sale, iar la incași era emblemă solară. în mitologia galeză din secolul al X-lea expresia „șoimărit” simboliza un auxiliar cinegetic, fiind deseori folosit la vînătoare. Tipopgrafii Renașterii au ales ca emblemă „șoimul cu glugă”, exprimînd speranța celor care trăiau în mijlocul tenebrelor (întunericului) prin deviza „Post tenebros, spera lucem”, ceea ce ar putea însemna „După tenebre, să sperăm în lumină”. în capodopera „Descriptio Moldaviae” a lui Dimitrie Cantemir se amintește despre șoimărit în sensul că domnii Țării Românești a Moldovei trebuiau să dea Porții Otomane, în fiecare an, în afară de 40 de cai și 4 000 de galbeni, 24 de șoimi, obligație consemnată și în Tratatul din 1511 între Mehmet-beg și Bogdan al III-lea. în „Odă ostașlor români” din ciclul „Ostașii noștri”, Vasile Alecsandri îi caracterizează pe eroii războiului de independență: „Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte/ Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei șoimani de munte…”, iar în romanul istoric „Neamul Șoimăreștilor”, de Mihail Sadoveanu, personajul principal este Tudor Șoimaru. în DEX, cuvîntul „șoimar” figurează cu două înțelesuri: crescător sau dresor de șoimi pentru vînătoare și persoană care vînează cu ajutorul șoimilor”.
Pînă aici, toate bune și frumoase. Dar cele ce urmează în scrisoarea dv., vizavi de inițiativa „tovarășei de la cabinetul 2” de a înființa organizația comunistă de grădiniță „Șoimii Patriei” și propunerea dv. – făcută la consfătuirea națională – ca această organizație să se numească „Pui de șoim” sau „Șoimișorii Patriei” – nu prea rimează. Dumneavoastră acuzați modul cum funcționa, în acele vremuri, centralismul democratic. în principiu, aveți dreptate. Ceea ce nu înțelegem e atitudinea dv. de atunci și de astăzi. Ați fost de acord cu o aberație, iar după aproape trei decenii luați atitudine. Asta ne conduce la înțelesurile unei vechi zicale românești: „După război, mulți viteji se-arată!”…
Rubrică redactată de Florin Dunăreanua istoriei ca mijloc de educare în spiritul valorilor tradiționale ale poporului nostru. Printre omagiații zilei de 7 iulie s-
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.