INVITAȚIE LA DIALOG – Consecvenți unui principiu

Redacția Ziarul de Bacău

Toată lumea este ascultată

În urmă cu două zile ne-a vizitat la redacție Ioan Preotesoiu – din Bacău, strada Castanilor nr. 1, bloc 19 – care a ținut să-și facă publice două din nemulțumirile sale pricinuite de atitudinea unor instituții și oameni de decizie locală vizavi de statutul de erou al unor predecesori, despre care domnia sa are cu totul altă părere, despre afaceri dubioase și destinațiile pe care le iau, uneori, banii publici. Deși opiniile realizatorului acestei rubrici nu coincid perfect cu cele ale cititorului nostru, ci doar în aspectele de principiu, rămînem consecvenți regulii de aur ce guvernează programul editorial al „Ziarului de Bacău”: toată lumea este ascultată. Prezentăm, în continuare, cele două sesizări ale domnului Preotesoiu, cu mențiunea asumării adevărului.

Convingeri divergente

Eroii sînt teroriști

Recent, a fost sfințită, la Bacău, troița închinată eroilor locali anticomuniști. Monumentul – de altfel binemeritat de amintire a victimelor vechiului regim – este amplasat în parcul Cancicov și este rezultatul implicării Asociației Foștilor Deținuți Politici, cu sprijinul Primăriei Bacău. Pînă aici, toate bune și la locul lor. Mă revoltă, însă, faptul că printre cele 30 de nume de eroi anticomuniști se află două care nu au ce căuta aici. Nu eu îi contest, ci faptele lor. Este vorba de Lupeș Ion și Măzăreanu Petre, despre care există documente, în arhivele militare și ale SRI, ce probează că sînt autori materiali, chiar dacă nu și morali, ai unor fapte de terorism armat pentru care Tribunalul Militar București i-a condamnat, în 1955, pentru crime. De altfel, cei doi aveau antecedente la fel de bogate: o condamnare, în 1948, pentru fapte de natură politică. Evadați din închisoare, Lupeș și Măzăreanu împușcă doi milițieni la Lucăcești-Moinești. După omor cu mînă armată, Lupeș fuge la Fetești, de unde i se pierde urma, iar Măzăreanu este arestat și condamnat. Din probele pe care le am, eu îi consider teroriști și cer ca numele lor să fie șterse de pe placa comemorativă a eroilor. De asemenea, nu sînt de acord cu intenția Primăriei de a aloca de la buget suma de 317 milioane de lei pentru realizarea unui sistem de iluminare nocturnă a troiței. Banii mei și ai celorlalți contribuabili pot fi cheltuiți mai bine în scopuri care să ne folosească tuturor.

Punctul de vedere al redacției: Nu respingem, dar nici nu ne raliem necondiționat opiniei domnului Preotesoiu. Considerăm, însă, chestiunea ca fiind una extrem de serioasă, sugerăm inițierea unei cercetări arhivistice de către Asociația Foștilor Deținuți Politici, SRI Bacău și Direcția Arhivelor Statului, prin care să se stabilească cu exactitate statutul de eroi anticomuniști sau de teroriști al celor doi incriminați. Neuitînd adevărul simplu, dar etern: nu avem dreptul să întinăm memoria nimănui.

Mormîntul profanat

Cea de a doua supărare a domnului Preotesoiu ține de același perimetru sentimental-eroic. Să-l cunoaștem, așa cum ne-a fost prezentat: ” Pînă nu demult, în cimitirul central din Bacău a existat mormîntul unui erou – lt. major post-mortem Ștefan Vamanu, căzut la datorie în anii ’50. Din cauza unor interese meschine, pe care nu le cunosc, dar le intuiesc, mormîntul a fost profanat: osemintele eroului au fost deshumate și duse, probabil, la groapa comună, iar placa omagială aruncată în perimetrul rezervat eroilor sovietici. Locul cu pricina a fost, apoi, concesionat unei anume familii Stoian, care și-a construit urgent un semicavou”.

Cititorul nostru este, totodată, nemulțumit și de modul cum oficialități centrale și locale au „pasat” problemele sesizate și se întreabă, retoric, ce se mai poate face pentru ca toți morții, dar mai ales eroii, să-și afle respectul și liniștea cuvenite.

Un răspuns oficial

Prefectura Județului Bacău

Către, Dl. Preotesoiu Ioan

strada Castanilor nr. 1, bl. 19 Bacău

Urmare a scrisorii dvs. prin care ne comunicați că nu ați primit răspuns la „petiția” cu nr. 3077/S/2002 adresată de dvs. M.I. și trimisă spre soluționare la Prefectura Bacău „Relații cu publicul”, precum și a comunicării că mormîntul lt. major post-mortem Ștefan Vamanu „i-a fost profanat”, iar locul a fost concesionat familiei Stoian, care a construit un semicavou, vă comunicăm următoarele:

1. Adresa dvs. cu nr. 3077/S/2002 adresată M.I. privind cele două persoane înscrise ca eroi ai neamului românesc, respectiv Lupeș Ion și Măzăreanu Petre, pe troița construită în fața intrării nr. 2 a Spitalului Județean Bacău, a fost adusă spre rezolvare Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere M.I., singura în drept să elucideze aspectele sesizate.

2. Cimitirul central „Eternitatea” din municipiul Bacău, nu are un spațiu rezervat pentru înhumarea eroilor.

Trebuie să vă spunem că erou este persoana care cade în luptă pe front. Lt. major post-mortem Ștefan Vamanu a decedat în urma „unei acțiuni de prindere a unui infractor în zona raionului Tîrgu Neamț”, pe timpul unei misiuni ordonate.

Întrucît dv. ne sesizați că mormîntul a fost „concesionat familiei Stoian”, această situație o puteți rezolva prin Administrarea Cimitirelor din incinta cimitirului central ” Eternitatea” din municipiul Bacău.

Prefect Radu Cătălin Mardare

Rubrică realizată de Mihai Buznea

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.