În viața multor cupluri, constituite legal sau pe lîngă (uniune consensuală), intervin la un moment dat situații conflictuale care fac imposibilă coabitarea, ceea ce are ca deznodomînt destrămarea familiei. Dragoste cu sila nu se poate – veți spune. De ce să sufere doi oameni, cînd fiecare poate fi fericit de unul singur. Ce se întîmplă, însă, atunci cînd la mijloc se află unul sau mai mulți copii? La ei cine se gîndește? Legea are prevederi clare, precise și pentru astfel de situații. Problema e că oricît de dreaptă ar fi ea și oricît de corect s-ar aplica, unul dintre părinți va acuza drama, iar copilul va suporta, la rîndul său, traume de natură psihică și sentimentală. Lucrurile se vor agrava și mai mult atunci cînd mama, recunoscută și favorizată de lege ca părinte preferențial, își va abandona copilul din motive doar de ea știute, iar tatăl va fi împiedicat să-și intre în drepturi de către persoane îndreptățite de lege cu autoritate tocmai pentru a soluționa, nu obstrucționa, înfăptuirea actului de justiție. Un astfel de caz vă supunem astăzi atenției:
Un apel: dați-mi copilul, este al meu!
Costel Rusanu, satul Davideni, comuna Țibucani, județul Neamț: Apelez la dumneavoastră, Ziarul de Bacău, în disperare de cauză. Toate instituțiile de stat la care am apelat m-au tratat cu indiferență, ori pur și simplu m-au respins și chiar amenințat. Iată care este pricina pentru care vă solicit ajutorul: timp de 11 ani, respectiv pînă la finele anului 2000, am locuit în comuna Agăș, din județul Bacău, unde am trăit în concubinaj cu Rodica Lorenț. Din această conviețuire a rezultat un băiețel, Narcis Alexandru Rusanu, care acum are vîrsta de 8 ani. Încă de la naștere l-am recunoscut ca fiind fiul meu. La întreruperea concubinajului, în urmă cu doi ani, copilul a rămas în îngrijirea mamei, căreia i-am plătit, fără a exista vreo hotărîre judecătorească în acest sens, pensie de întreținere, și nici în ce privește încredințarea minorului. A fost opțiunea nostră liberă. Lucrurile au decurs normal pînă în vara acestui an (luna iunie), cînd fosta concubină a plecat în Italia, lăsînd copilul în îngrijirea părinților ei (bunici dinspre mamă). Pe 20 octombrie a.c., aceștia l-au alungat din casă din motive doar de ei știute, fiul meu găsindu-și adăpost la o persoană străină de famiile noastre, respectiv la învățătoarea Gherman Tanța. Fiind anunțat de către un vecin de situația intervenită, m-am deplasat la Agăș pentru a lua copilul acasă, fiind îndreptățit de calitatea mea de tată. Am intervenit peste tot, dar fără nici un rezultat: învățătoarea refuză să mi-l dea (oare nu ne aflăm în fața unui abuz flagrant de încălcare a legii?); polițiștii de la Postul de Poliție Agăș m-au somat să-mi văd de treabă, amenințîndu-mă că mă arestează, comandantul Poliției Comănești m-a înjurat și m-a scos afară pe ușă, amenințîndu-mă cu bătaia, de la Poliția județeană mi s-a recomandat să am răbdare zece zile, iar de la Direcția de Protecție a Drepturilor Copilului Bacău mi s-a stabilit un termen de 30 de zile. Nimeni nu vrea să rezolve cazul, iar timpul trece. Eu țin să-i întreb pe toți: cu ce drept îmi nesocotesc drepturile mele de părinte? Cine și de ce le permite să procedeze astfel într-un caz extrem de grav și de urgent? Mai ales că peste tot mi-am prezentat temerea că se intenționează scoaterea copilului din țară. Între timp am deschis proces la Judecătoria Moinești pentru încredințarea minorului, dar îmi este teamă ca măsura instanței să nu vină prea tîrziu. Sper ca această intervenție a mea să readucă la ordine pe cei care au obligația de a face lumină, în spiritul legii, nu al bunului plac, în această problemă. Vă mulțumesc. (Rubrică realizată de Florin Dunăreanu)
Lasă un răspuns