Primim, pentru rubrica de față, o interesantă și incitantă scrisoare – prin conținut și termenii în care este formulată – de la profesorul Jean Ciută. Chiar dacă evenimentul la care face referire s-a consumat în urmă cu cîteva zile, comentariile continuă să rămînă de actualitate. Iată, așadar, cîteva dintre opiniile colaboratorului nostru în legătură cu „momentul” 24 ianuarie
„Cît vor fi români pe lume@ Și pe cer va fi un soare,@ Al lui Cuza mare nume@ Să fiți sigur că nu moare”. Și într-adevăr, întreg poporul român, într-o concordie și speranță depline, de la Iași la Satul Mare, de la Craiova la Reghin, a sărbătorit așa cum se cuvine aniversarea a 144 de ani de la Unirea Principatelor Române. Bacăul nu putea rămîne mai prejos, mai ales că, în epocă, orașul a constituit un minicentru unionist. Alături de Cuza, Kogălniceanu, Negri, Russo ș.a, s-a aflat în permanență Vasile Alecsandri. El, bardul latinității, a întocmit acel JURĂMÎNT UNIONIST, care a fost răspîndit în toată Moldova și care ar fi trebuit rostit la ceremonialul dezvelirii statuii poetului de la Bacău: „Sub acest măreț castan@(era în via lui Petrache Mavrogheni din cartierul Socola-Iași,1856) Noi jurăm toți în frăție@ Ca de azi să nu mai fie@ Nici valah, nici [email protected] să fim numai români@ Într-un gînd, într-o simțire@ Să ne dăm mîna cu mîini@ Pentru a țării fericire”. El, bardul de la Mircești, născut la Bacău (21 iulie 1821), a fost desemnat de băcăuani, alături de spătarul Dimitrie Cracti, aga Costache Rosetti-Tescanu, comisul Petrache Brăescu, țăranul – Pontaș Ioan Ababei, să facă parte din Divanul ac-hoc al Moldovei. Poetul se afla atunci la Paris și a trimis băcăuanilor următoarea scrisoare de mulțumire, ce ar fi trebuit, de asemenea, acum citită: „Cea dintîi datorie a mea este de a vă mulțumi pentru încrederea ce mi-ați făcut, ridicîndu-mă vrednic de a reprezenta la Divanul ad-hoc un ținut atît de însemnat, ca Ținutul Bacăului, carele s-au deosebit în împrejurările de față prin energia neclintită și un patriotism puternic și înțelept”. Adus chipul său, acum, în mijlocul celor ce l- au prețuit dintotdeauna, ce scrisoare de mulțumire ar fi adresat Alecsandri edililor băcăuani și odată cu bucuria și mulțumirile de rigoare poate poetul ar fi avut și două observații pertinente: a) „De ce m-ați îmbrăcat în straie pe care eu nu le-am purtat niciodată (mantia reverendă – haină preoțească lungă și neagră – anteriu)? Așa a voit d-na Brener, care a fixat și coroana domnului Alexandru Cel Bun, pe mînă, în loc de cap, din Piața, impropriu denumită „Revoluției” ca și Pasajul adiacent? Respectarea adevărurilor?! b) „De ce mi-ați lăsat casa nașterii în ruină, a cărei restaurare ar fi costat mai puțin decît statuia ce mi-ați făcut-o? Vă mulțumesc și vă implor, nu-mi lăsați lăcașul nașterii pe mîini străine și în ruină într-un oraș de „tip european”! Surprins de mulțimea manifestărilor (simpozionul – „Unire-Familie-Biserică-Școală” de la Universitate), pe care organizatorii nu le-a corelat tocmai judicios, nu am putut participa la Ceremonia dezvelirii statuii lui Alecsandri și rău îmi pare. Dar meditînd îndelung asupra realizării statuii cu cîteva zile înainte, un trecător curios m-a întrebat: „Cine este preotul acesta?” Să se fi confirmat părerea noastră? Nu știu. Oricum, acțiunea în sine merită toată aprecierea și gratitudinea realizatorilor. Acum, am și eu o dorință, care nu aș vrea să contracareze altă dorință. Aș solicita edililor noștri să mai reflectăm asupra posibilei aduceri, la Bacău, și a chipului lui Vlad Țepeș. Acest drept și înțelept domn al Munteniei prea a fost și continuă să fie profanat la nivel universal. Istoricește, nu are vreo tangentă nemijlocită cu Bacăul, așa cum nu are nici cu Sighișoara (vis-a-vis de „Dracula Parck”). Să mai respectăm și adevărurile de ieri, pentru a deveni și noi credibili posterității. Marele savant istoric Nicolae Iorga spunea: „Democrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea el să se înalțe pe umerii poporului”. (Prof.dr. Jean CIUTĂ, consilier județean)
Lasă un răspuns