INVITAȚIE LA DIALOG Scrisorile și apelurile telefonice pe care le primim la redacție, tot mai numeroase de la o zi la alta, demonstrează deschiderea noastră către problemele oamenilor, încrederea cititorilor că Ziarul de Bacău îi ascultă, încearcă să-i ajute acolo unde tentativele lor eșuează. Rubrica de față oferă, totodată, posibilitatea exprimării unor gînduri, sentimente, luări de poziții fără ca acestea să fie cenzurate sau amendate. O demonstrează și rîndurile pe care le publicăm mai jos:

Dintr-un condei

Totul e tăcere

Dacă vrei să supraviețuiești trebuie să taci. Pentru că, nu-i așa, tăcerea e de aur, după cum spune o cugetare despre om și lumea lui. Mi-e dificil să cred în tăcere. De 12 ani, de cînd tăcem, am fi putut desăvîrși cu realitate Epoca Aurului. Tăcem din cauza fricii. Ni-i paralizată acțiunea, preferăm spectacolul și iubim postura de observatori universali. Deși conștientizăm greșelile unor acte sociale, în loc de corecturi, preferăm să tăcem. Cînd sărăcia cruntă completează cu nonșalanță tonul suferințelor noastre cotidiene, tăcem. Se condiționează actul medical. Devianța comportamentală a tinerilor noștri e împinsă la extrem. Și-n loc de ripostă ori comentariu constructiv, tăcem. Educația morală și estetică au rămas doar iluzii. Dascălii preferă tripotajele (afacerile urîte) în locul unor lecții formativ- informative. Vedem, simțim pe propria piele, dar tăcem. Să nu disperăm. Atitudinile noastre pot atinge și valori pozitive. Prin psihoterapie, prin exerciții de voință și de motivare optimă. În mod retoric, s-ar formula o întrebare. Cît de benefic ar putea fi un asemenea model de asistență psihologică? Ne pleacă tinerii cu studii superioare. Alungăm specialiștii care pot face multe pentru acest oraș, pentru această țară. Și-n loc să oprim flagelul goanei creierelor, tăcem. Ne lipsește punctul de vedere ferm. Închidem întreprinderile miniere ca pe bodegi. Votăm cu stoicism importurile carbonifere incompatibile cu rețeaua energetică proprie. Și-atunci, cînd trebuie să oferim argumente, mult mai de valoare-i tăcerea. Avem nevoie de investitori străini. Îi curtăm și le arătăm patrimoniile nostre culturale. În schimb, legislația improprie îi îndepărtează. Oamenii de afaceri din străinătate apreciază bunul- simț al românilor. Dar ne compătimesc pentru condițiile de trai sub nivelul decenței. Mai în glumă, mai în serios, ne consolează cu necesitatea de a primi un spor de lumea a treia. Visele făurite după acel decembrie ’89 s-au spulberat. Promisiunile mai – marilor decidenți au rămas deșarte. Cînd e vorba să facă ceva, dau vina pe biata tranziție. Procentele aruncate precum praful în ochi celor ce-și doresc drepturile au doar un singur efect. Ne fac să tăcem. Dar pînă cînd? Poate pînă aceste propoziții simple vor stimula nivelul de percepție al celor ce trebuie să-l aibă. (Dan CĂLDĂRARU)