Prof. dr. Ion Mitrea, Bacău: Noul an de învățămînt, care va debuta luni, oferă dascălilor și, deopotrivă, elevilor băcăuani, o interesantă surpriză școlară: reluarea unei vechi tradiții – lecția inaugurală, la care participă întregul colectiv al școlii. Acest nou început va fi marcat de festivitatea inaugurală organizată luni, 16 septembrie, orele 11, de Grupul Școlar „Grigore Moisil” din Bacău la casa de cultură „Vasile Alecsandri”, în cadrul căreia se va prezenta tema: „Vasile Pârvan – un posibil model pentru tînăra generație”. Lecția inaugurală are un caracter deschis, așadar putînd participa, alături de gazde, oricare alt elev sau profesor din municipiu. Vor fi prezentate, tot cu acest prilej, un istoric al acestui tip de lecție și condițiile extinderii ei în celelalte instituții școlare ale județului.
Tableta de Sănătate
Începînd cu acest număr, ne-am propus să le oferim tuturor cititorilor ziarului nostru cîte o tabletă de sănătate din partea medicului casei, doctorul Octav Apostolescu. Sperăm ca, administrînd-o, să contribuim nu doar la informarea dumneavoastră sanitară, ci și la prevenirea îmbolnăvirilor prin autosupraveghere și aplicarea primelor măsuri recomandate în diferite afecțiuni. Astăzi, despre:
Viroza respiratorie
Viroza respiratorie este o boală infecțioasă frecventă în orice anotimp și care se transmite pe cale aeriană. Ea produce o stare morbidă care se confundă de cele mai multe ori cu stări gripale, întrucît debutul este brusc și asemănător cu gripa. Observăm o stare de rău general, cu febră (alteori febra lipsește), dureri de cap și uneori frisoane. Un element caracteristic este acela că, în majoritatea cazurilor, bolnavii sînt afebrili, temperatura corpului menținîndu-se în jurul valorii de 37 grade. Aceasta face pe mulți să nu ia boala în serios și să-și continue preocupările zilnice. Este de fapt o greșeală întrucît evoluția bolii se prelungește prin apariția complicațiilor. De cele mai multe ori un simplu catar virotic poate fi preludiul unei pneumopatii virotice, al unei otite, sinuzite și chiar al unei nevralgii sciatice rebele. Cea mai frecventă complicație este pneumopatia virotică (viroză pulmonară) care se manifestă prin tuse frecventă și repetată cu expectorație, febră astenică, stare de rău general care imobilizează bolnavul la pat două-trei săptămîni. Forme mai severe apar la bătrîni și copii. De aceea trebuie luate o serie de măsuri de profilaxie în colectivitățile de copii mici și școlari. De asemenea trebuie evitate aglomerările în sălile de spectacole și magazine întrucît virusul se transmite pe cale aeriană. Ca tratament menționez polidinul, paracetamolul, aspirina, vitamina C, frecțiile alcoolizate iar în complicații amoxicilina.
Aș menționa în încheiere ca fiecare individ să fie înarmat cu un minimum de cunoștințe pentru a preveni și îmbolnăvirea celor din jur. (dr Octav Apostool)
Lasă un răspuns