Revenire: În ediția de vineri, 1 noiembrie, a ziarului nostru apărea, tot în cadrul acestei rubrici, o notă cu titlul: „Un apel: dați-mi copilul înapoi!” Era un semnal prin care corespondentul nostru Costel Rusanu, din comuna Davideni-Țibucani, atrăgea atenția asupra modului în care reprezentanții unor instituții abilitate ale statului, Poliția comunei Agăș, cea a orașului Comănești, Inspectoratul Județean de Poliție Bacău, dar și Justiția, prin Judecătoria Moinești sau Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Bacău, înțeleg să se implice în soluționarea cazului prezentat: încredințarea fiului său Narcis Alexandru, în vîrstă de opt ani, abandonat atît de mamă (plecată în Italia), cît și de către bunicii maternali. Ce rezolvări s-au conturat între timp? „Nici una – ne răspunde Costel Rusanu. Toată lumea mă duce cu vorba, dar nimeni nu face nimic”. Cum stau, de fapt, lucrurile? Redăm, în continuare, precizările, făcute la solicitarea redacției, de locțiitorul comandantului Poliției orașului Comănești, comisarul Neculai Grigore: „Cazul este în atenția noastră și ne străduim să-l rezolvăm așa cum ne permite legea. Omenește îl înțeleg pe tatăl minorului, dar asta nu ne permite să luăm măsuri care să contrazică cadrul legal. Problema este următoarea și trebuie să ținem seama de împrejurări: minorul Narcis Alexandru refuză categoric să meargă cu tatăl său, amenințînd că dacă este luat cu forța se sinucide. Ce putem face noi, polițiștii, într-o astfel de situație? Există o soluție, dar nu ține de noi, drept pentru care îl sfătuim pe Costel Rusanu să mai aibă răbdare cîteva zile: pe 11 noiembrie a.c., Judecătoria Moinești urmează să se pronunțe în ce privește încredințarea minorului. Noi, polițiștii, vom respecta hotărîrea instanței”.
Tableta de sănătate
Ateroscleroza
Ateroscleroza este o boală pentru vîrsta a treia, degenerativă vasculară, localizată sau generalizată prin depuneri de substanțe grase pe pereții vasului, urmată de sclerozarea și strîmtarea calibrului vascular de sînge. Clinic: simptome diverse legate de organele afectate: metabolismul lipidic și glucidic este deseori modificat și fundul de ochi alterat. Tratament: regim alimentar cu reducerea grăsimilor animale, reducerea sărurilor și glucidelor, reglarea greutății corporale, evitarea sedentarismului, precum și a eforturilor excesive și a stresului psihic. Ca medicamente recomandăm vasodilatatoare (miofilin, teglucin, talazolin), lipotroze sau fibrinolitice (asclerol, vitamina PP, sedative – extraveral) precum și vasculoparietale (rutisid sau tarosin) (dr. Octav Apostolescu)
(Rubrică realizată de Florin DUNĂREANU)
Lasă un răspuns