~2 min lectură 0 comentarii

Ion Iliescu: Pretenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe Legea Educaţiei, aberantă

Redacția Ziarul de Bacău

Pretenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe Legea Educaţiei este ”aberantă”, Executivul făcând nişte ”concesii” pentru UDMR, care are anumite ”ambiţii”, a declarat, vineri, la Ploieşti, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.

Potrivit acestuia, conform principiului separării puterilor în stat, atributul de for legislativ îi revine Parlamentului şi nu Guvernului, iar o asumare a răspunderii ar face ca Executivul să se substituie Parlamentului. ”E un abuz şi o încălcare a atribuţiunilor constituţionale. (…) Legea era în procedură parlamentară. E cu atât mai aberantă pretenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea”, a declarat fostul şef al statului.
Acesta a apreciat că Executivul face nişte ”concesii” cu scopul de a-i menţine pe cei din UDMR ”legaţi de echipa guvernamentală”. ”Suntem o ţară exemplară în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor minorităţilor naţionale, iar maghiarii nu au a se plânge din acest punct de vedere în legătură cu toate drepturile posibile. Sunt nişte ambiţii şi nişte excese ale lor, iar Guvernul face concesii în continuare ca să îi menţină legaţi de echipa guvernamentală. Asta e toată raţiunea asumării răspunderii, ca să le asigure maghiarilor nişte poziţii în legea de învăţământ, ceea ce e aberant”, a afirmat Iliescu. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.