Băcăuanul Ion Țivlea, în vîrstă de aproape o jumătate de veac, este singurul român care reușește să împace în mod fericit, zice el, două meserii care nu au nimic de-a face una cu alta: cea de vindecător și cea de paznic. După o noapte de veghe la Muzeul de Știintele Naturii, Țivlea pleacă acasă, unde se retrage în camera de rugăciune, care este și loc de vindecare pentru cei aflați în durere. Aproape zilnic, apartamentul său situat pe strada Mărășești este asaltat de oameni aflați în pragul suferinței, pentru care singura salvare rămîne doar iluzia că cineva îi poate vindeca. De cele mai multe ori, acel cineva se dovedește a fi Ion Țivlea. Asa cum singur mărturisește, singurul lucru ce-l călăuzește în viața este credința în Dumnezeu. Pînă în urmă cu cîțiva ani, Ion Țivlea era ceea ce îndeobște se cheamă om de lume. În1948 însă, în timpul unei vizite la Mănăstirea Dervent din Ostrovu-Mare, județul Constanța, Ion a avut șansa să-l întîlnească pe preotul doctor Mihai Elefterie, om la 80 de ani, care l-a uimit cu harul său de vindecător. Timp de șase ani, în care doar rar mai dădea pe-acasă, băcăuanul a învățat de la mentorul său aproape tot ce se putea despre tainele metehnelor lumești și despre vindecarea lor. „În 1989, cu un an înainte de a muri, părintele Elefterie mi-a dat darul sau, care era ca o binecuîntare pentru mine. Mi-a spus că pot să plec să vindec lumea, însă niciodată să nu cer vreun ban pentru aceasta”. Odată întors acasă, Țivlea a încropit un mic lăcaș de cult în apartamentul în care locuiește împreună cu soția și cu cei trei copii și s-a apucat de vindecat. Mai întîi preoți și călugări care auziseră de harul său, apoi oameni simpli din Bacău și chiar din toată Moldova. Odată cu trecerea vremii, zvonul că la Bacău ar exista un vindecător a trecut rapid, astfel că acum la ușa lui Țivlea bat zilnic patru-cinci oameni care vor să se însănătoșească. „Nu sînt un vrăjitor, iar tot ceea ce fac se bazează doar pe cunoașterea corpului omenesc și pe harul cu care am fost lăsat de la Dumnezeu. Pînă acum am vindecat copii mici care plîngeau, hernii de disc, spondiloze, hemoroizi, ocluzii intestinale, coxartroze, cazuri de surzenie etc”, ne-a declarat vindecătorul. Pentru fiecare din aceste maladii, tratamentul este diferit și se bazează în primul rînd pe terapia naturistă, formată din amestecuri de plante și vin roșu sau țuică de casă. Tratamentul constă și în ședințe de masaj, pe care Țivlea le face doar cu piciorul, pentru că astfel simte fiecare os și fiecare articulatie. În cazurile mai ușoare, vindecarea se face într-o singură ședință. Întîmplător, la ora documentării noastre, Țivlea o avea ca pacientă pe Măndica Andone,de 76 de ani, care venise tocmai din Berezunii Vasluiului ca să-și „tragă oasele”, pentru că suferă de coxartroză. „Am luat un sac de medicamente și tot nu mi-a folosit la nimic. Acum sînt la a doua ședință și după cea de ieri pot spune că azi noapte am reușit pentru prima oara să adorm fără să iau nici o pastilă”, ne-a spus Măndica. Ședința în sine începe cu o rugăciune, după care Țivlea trece la treabă. Oasele trosnesc, pacientul icnește sau chiar strigă în gura mare, în timp ce maestrul caută cu talpa fiecare centimetru șubred. Totul pare mai degrabă un dur exercițiu fizic, fără descîntece, vrăji sau alte leacuri băbești. Ion Țivlea este conștient că nu poate face chiar minuni, însă nu poate uita promisiunea pe care a făcut-o mentorului său, aceea de a încerca să vindece lumea. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns