La Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău a fost vineri seara petrecere mare. Cei cinci angajați cu numele de Ion au tras o petrecere pe cinste, mai ales că dintre aceștia doi erau chiar șefii instituției.
Petrecerea ar fi trebuit să aibă loc la începutul acestei săptămîni, cînd creștin-ortodocșii au sărbătorit Sfîntul Ion. Numai că atunci toți salariații din ITM au cioncit cîteva pahare de băutură și i-au felicitat pe sărbătoriți. În plus, Ion Barbu, inspectorul șef, și Ioan Andrei, inspectorul șef adjunct, au primit numeroase telefoane de felicitare de la colaboratori și chiar de la patronii amendați, care probabil au gînditi că doar, doar vor putea nu vor mai fi controlați atît de des și de sever.
Aseară, însă, cei cinci „Ioni” au strîns bani mînă de la mînă, cîte șase milioane de căciulă, și și-au invitat colegii la petrecere. Dacă ne gîndim că, în total, au fost circa 60 de persoane, e clar că a fost un bairam pe cinste. În ceea ce privește muzica, ei au scăpat de o cheltuială suplimentară, pentru că un alt coleg a adus calculatorul cu muzică și a făcut-o pe DJ-ul. (C.T.)
Lasă un răspuns