• ca și în cazul celorlalți arestați în dosarul „Transilvania”, cererea de contestare a măsurii de arest preventiv n-a fost primită de nici o instanță din Bacău • apărătorul fostului președinte al Băncii Transilvania Cluj a trimis cererea prin fax la PNA București
Iosif Pop, fostul președinte al Băncii Transilvania, arestat în cursul nopții de 19 noiembrie, la Bacău, în dosarul „Transilvania”, și-a mandatat apărătorii să depună plîngere împotriva măsurii de arestare decisă de procurorii Parchetului Național Anticorupție (PNA). Povestea depunerii plîngerii capătă aceleași dimensiuni ca și în cazul celorlalți arestați în acest dosar: niciuna dintre instanțele băcăuane nu se arată dispusă să primească plîngerea, iar avocații au fost nevoiți să recurgă la mijloacele moderne pe care le oferă tehnica de astăzi. „Am încercat la Tribunal și la Parchetul Național Anticorupție filiala băcăuană și toți m-au îndrumat către PNA București, singura instanță competentă să primească astfel de plîngeri. De aceea am trimis documentul prin fax, urmînd să primim un termen de judecată”, ne-a declarat apărătorul lui Pop, Cristian Cojocaru.
Pe de altă parte, printre cei inculpați în dosarul Transilvania încep să se delimiteze cel puțin trei tabere: cea a fostei directoare împreună cu liderii celor două grupuri „lemn” și „alcool”, cea foștilor funcționari ai băncii și cea a restului oamenilor de afaceri implicați în acest scandal. Împățirea pe tabere, mai puțin vizibilă pînă acum, a început să se contureze după audierile și confruntările între cei arestați și cei chemați la audieri. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este dat de confruntarea care a avut loc ieri dimineață între Iosif Pop, fostul președinte al Băncii Transilvania Cluj, Carmen Negoiță, fosta directoare a sucursalei băcăuane a băncii, Benoni Beca, patronul firmei Amapolla Prest, principalul acuzator al lui Iosif Pop, liderul grupului „alcool”, Timona Cioinea, fosta contabilă șefă a instituției bancare, Ciprian Stanciu fost șef al Serviciului de credite, Eduard Colos, fost moderator de credite și Ioana Moroca, fosta juristă a Băncii Transilvania Bacău. Întrevederea dintre cei sus menționați era menită să verifice acuzația lui Benoni Beca, conform căreia Iosif Pop a știut că banii acordați prin credite vor lua altă destinație decît cea pentru care au fost luați.
A fost vorba mai exact despre creditul de 15 miliarde de lei, obținut de Beca pe 13 noiembrie 2001. Conform documentației, șase miliarde din acești bani urmau să fie folosiți pentru investiții și nouă miliarde pentru producție. Procurorii l-au arestat pe Pop, pe baza celor susținute de Benoni Beca, conform cărora fostul președinte al băncii știa că banii vor fi deturnați încă de la o ședință a Comitetului de Credit și Risc (CRR), de pe 9 noiembrie. În ședința lărgită la care au participat, în afară de foștii funcționari ai băncii sus menționați și Iosif Pop și juristul băncii centrale de la Cluj, Nicolae Tarcea, Beca susține că ar fi spus clar și răspicat că cele nouă miliarde de lei destinate producției vor fi folosite pentru acoperirea unor datorii la cămătari, lucru cu care Pop ar fi fost de acord. Numai că la audierile de ieri dimineață, spusele lui Beca nu au fost confirmate decît de fosta directoare a băncii, Carmen Negoiță, în vreme ce toți ceilalți participanți la ședința de pe 9 noiembrie 2001, inclusiv Nicolae Tarcea, au infirmat categoric faptul că Beca ar fi spus că are de gînd să dea o altă destinație unei părți din credit. Așa devine clar că funcționarii băncii se delimitează de fosta lor șefă, care s-a coalizat cu Popa și Beca.
În aceste condiții, la doar o oră după terminarea audierilor, orașul vuia că Iosif Pop ar fi fost eliberat și că soția sa chiar s-ar fi prezentat să-l scoată din arest și să-l ducă acasă, la Cluj. Nici unul dintre avocații celor chemați ieri la audieri nu a vrut să comenteze în vreun fel cele întîmplate la confruntare, pe motiv că audierile și confruntările sînt secrete. Doar apărătorul lui Pop, Cristian Cojocaru, a spus că „este regretabil că se repetă aceeași poveste ca și în celelalte cazuri. Întîi se arestează și apoi se trece la construirea unui probatoriu. Este inadmisibil ca arestarea să se facă doar pe baza a două confruntări, așa cum s-a întîmplat cu Iosif Pop. Este clar că în cazul lui probatoriul nu a putut fi întocmit și atunci nu se justifică în nici un fel reținerea sa în arestul poliției”, a încheiat Cojocaru.
Pe de altă parte, conducerea Băncii Transilvania s-a delimitat și ea clar de fostul președinte Iosif Pop. „Domnul Iosif Pop nu mai conduce banca de la începutul anului 2002, în acest moment el nemaiavînd nici o funcție în cadrul băncii. Acționarii au desemnat o altă echipă de conducere, în frunte cu domnul Robert Rekkers. Problemele sucursalei Bacău au fost sesizate din octombrie 2001 după care au fost demarate ample acțiuni de investigații interne, prin echipa de cenzori, serviciul de audit intern și direcția juridică. Rezultatele investigațiilor au condus la adoptarea unor măsuri ferme privind stoparea creditării în sucursala Bacău, sancționarea salariaților vinovați prin desfacerea contractului de muncă, depunerea plîngerilor penale la organele abilitate, încadrarea unei noi echipe de salariați la sucursala Bacău și declanșarea procedurilor de executare silită a debitorilor. Pierderile generate prin activitatea de creditare desfășurată la sucursala Bacău au fost integral provizionate (printr-un depozit de garantare, de regulă constitut la Banca Națională a României, în valoare egală cu suma acordată prin credite – n.r), ele neafectînd rezultatele financiare ale băncii pe anul 2002”, se menționează într-un comunicat remis redacției noastre. (Mirela ROMANEȚ)
Nervozitate la Bursă
Scandalul arestărilor de la sucursala băcăuană a Băncii
Transilvania s-a răsfrînt în cele din urmă asupra tranzacțiilor
bursiere, și nu numai a celor care vizau acțiunile acesteia. Banca
din Cluj se numără printre pilonii de bază ai operațiunilor din ringul
Bursei, acțiunile sale fiind printre cele mai „vînate” de investitori. Dacă inițial reacțiile au fost oarecum haotice, arestarea fostului președinte al instituției a cam pus capac răbdării deținătorilor. Ieri, la deschiderea ședinței bursiere Banca Transilvania a apărut la cotă, dar numai pentru puțin timp. Cantitatea de titluri pusă în vînzare, 320.500, era mult mai mare decît ceea ce doreau cumpărătorii, adică 9.300 de acțiuni. În aceste condiții, centrala băncii a dat un comunicat legat de subiectul arestării lui Iosif Pop, după care a urmat suspendarea tranzacțiilor. Conform unui alt comunicat, operațiunile vor fi reluate astăzi. Dacă se ține cont de evoluțiile bursiere de ieri, se poate spune că nervozitatea investitorilor s-a manifestat și la alte titluri. Oprirea de la tranzacții a celeilalte bănci cotate, Banca Română de Dezvoltare – dictată de cu totul alte motive, adică de încurcăturile generate de splitarea valorii nominale a acțiunilor – nu a fost în măsură să liniștească lucrurile. Ca un făcut, și alte acțiuni de interes – Sicomed București, Agras Omniasig, Bermas Suceava – nu se tranzacționează, datorită convocării AGA. Celelalte acțiuni lichide care au mai rămas au dus greul, dar au avut evoluții contradictorii pe parcursul ședinței. Deși inițial au avut startul bun, pînă la sfîrșit cotațiile acțiunilor tuturor SIF-urilor au scăzut, ca și SNP Petrom și Antibiotice Iași. Surse din piața de capital ne-au amintit că, în final, valorile de tranzacționare de la Bursă țin și de încrederea investitorilor într-o acțiune sau alta. Este cert că ieri a fost o zi agitată la Bursă. Rămîne de văzut ce va fi astăzi. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns