~1 min lectură 0 comentarii

Iresponsabil! Un tânăr a ajuns în arestul Poliției, după ce a condus beat și fără permis, prin Onești

Andra Juverdeanu

Azi-noapte, în jurul orei 03.30, un tânăr de 29 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost surprins de o patrulă de poliție din cadrul Poliției Municipiului Onești, în timp ce conducea un autoturism în municipiu.

Foto arhivă

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, din verificările efectuate în baza de date a reieșit faptul că, cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma administrării probelor, polițiștii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul IPJ Bacău.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe și fără permis.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.