Irina Vasilachi, noua stea a școlii băcăuane de limba latină, coordonată de profesoara Florentina Neculau de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, nu are nimic din aerele pe care mulți le asociază, fie și involuntar, cu imaginea unei vedete. De altfel, ea spune că nu se consideră nici pe departe vedetă. „Sînt bună la latină, îmi place să învăț, dar nu sînt o vedetă. Mulți elevi învață la fel ca mine”, spune Irina. Cert e, însă, că Irina e pe cît de modestă, pe atît de volubilă.
Povestea de dragoste dintre Irina Vasilachi și limba latină a început, ca și în cazul celorlalte latiniste formate de Florentina Neculau, odată cu intrarea la liceu. „Îmi plăcea latina încă dintr-a VIII-a, dar atunci eram axată pe limba română. De altfel, am și luat o mențiune la faza națională a olimpiadei. Țin minte că la limba latină aveam nota 8,00 și doream să-mi îndrept media. Așa am stat o noapte întreagă și am răsfoit cîteva cărți pentru a scrie, de 8 martie, o felicitare în limba latină. Profesoara a fost foarte impresionată și recunosc că m-am simțit puțin favorizată în tentativă mea reușită de a-mi mări media”, ne-a mărturisit Irina. Micul succes din ultimul an de gimnaziu a fost urmat de un mic șoc în debutul clasei a IX-a, dar tot răul a fost spre bine. „Chiar în prima oră din clasa a IX-a, doamna Neculau ne-a dat un test care, de fapt, era mai mult de cultură generală, decît de limba latină. Trebuia să arătăm etimologia unor cuvinte, dar toată clasa a luat note de trei și patru. Am fost singura din clasă care am luat 5,00 și eram tare mîndră”, și-a amintit, zîmbind, Irina Vasilachi.
De aici și pînă la performanță nu a mai fost decît un pas. „La început a fost o provocare. Avalanșa de premii obținute de colegii mai mari, la limba latină, m-a impresionat. Visam să ajung ca ei, dar îmi spuneam că n-am să reușesc niciodată. Apoi, am început să o cunosc pe doamna Neculau. Mulți elevi o încadrează în categoria profesorilor foarte exigenți și unora chiar le e frică de dînsa, dar, dincolo de profesorul de la clasă, este un om deosebit. Mulți profesori au încercat să ne convingă să mergem la olimpiade dar, din punctul meu de vedere, doamna Neculau a știut să se apropie cel mai mult de noi. Doar doamna Marinov (profesoara de limba română a Irinei, n.r.) a mai reușit acest lucru”, spune Irina.
Prima încercare, prima izbîndă
La prima participare la olimpiada de limba latină, Irina și-a adjudecat premiul întîi. Drumul spre victorie nu a fost lipsit de peripeții. „La olimpiada județeană am cîștigat, cu 95 de puncte, concursul rezervat elevilor de clasa a IX-a, dar în clasamentul general am fost a cincea, la egalitate de puncte cu Adriana Ichim. Județul Bacău avea pentru «naționale» doar patru locuri și doar acceptul ministerului de a suplimenta locurile a făcut să ajung la «naționale». Aici, însă, altă dandana! În seara dinaintea concursului, am stat pînă pe la 12 noaptea să repetăm, cînd am decis să ne culcăm. A fost doar o intenție, deoarece un «binevoitor» ne-a asigurat un concert nocturn de manele în toată regula. Toată noaptea am ascultat «O, viața mea», pînă am învățat cîntecul pe de rost. Într-un tîrziu am reușit să ațipesc, dar la ora 5,00 am fost în picioare, pentru că dîrdîiam de frig”, povestește Irina. Nimic nu a oprit-o, însă, să-și treacă în cont primul triumf la olimpiada națională de limba latină și, ulterior, să primească 1.000 de dolari, premiu oferit de Viorel Cataramă pentru izbînda de la „naționale”.
Peste numai un an, Irina s-a convins pe propria piele că e mult mai greu să te menții în frunte, decît să ajungi acolo. Calificarea la o doua olimpiadă națională de latină nu a fost o problemă, însă mențiunea obținută aici a însemnat o mică dezamăgire. „A fost un accident stupid. Trebuia să facem un comentariu în maximum 25 de rînduri și eu m-am apucat de scris «romane». Bineînțeles că am fost depunctată”, explică Irina. Ea și-a scos pîrleala peste numai cîteva săptămîni, la concursul „Certamen Ovidianum Ponticum” de la Constanța, unde a triumfat în întrecerea rezervată elevilor de clasa a X-a. Ce a urmat în vara lui 2002, adică excursia din Italia oferită ca premiu pentru succesul de la Constanța, a fost, zice Irina, un vis.
Drumul spre Arpino
Odată întoarsă acasă, Irina s-a pus cu burta pe carte. Mai exact, pe cărțile lui Cicero, scriitorul din a cărui operă se dau subiectele la olimpiada internațională de profil de la Arpino (Italia). Barajul de calificare la „internaționale” s-a consumat la sfîrșitul lunii ianuarie 2003 și a fost un nou triumf pentru Irina Vasilachi. „La baraj s-au înscris 36 de elevi din toată țară, pentru ca, după prima probă, să rămînă în cursă 16. În final, zece ne-am calificat la olimpiada internațională”, explică singura băcăuancă care s-a aliniat la startul trialului. Pe 7 mai, Irina va pleca, împreună cu lotul național, spre Arpino (Italia), gazda tradițională a olimpiadei internaționale de limba latină.
Între timp, așa, ca să nu se plictisească, Irina și-a mai trecut în cont un premiu întîi la olimpiada națională de limba latină, derulată, la sfîrșitul săptămînii trecute, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Un concurs care a adus la Bacău opt premii și mențiuni și care îi va permitei Irinei să încaseze al doilea premiu Cataramă. Gloria totală speră să o găsească la Arpino. Oricum, în clasa a XII-a, o va lua de la capăt. Din pasiune pentru limba latină. Valoarea îi dă, însă, dreptul să se gîndescă la o nouă olimpiadă națională și, de ce nu, la un al treilea triumf și la un al treilea premiu Cataramă. Ar fi un nou record doborît de o elevă a profesoarei Florentina Neculau. Cu toate acestea, Irina are un un mic regret. „Îmi pare rău că nu am mai putut participa la olimpiada de limba română, pentru că nu puteam să mă «împart» în trei: barajul pentru olimpiada internațională, olimpiada națională de limba latină și cea de limba română”, spune Irina. De altfel, pasiunea pentru limba română nu a părăsit-o niciodată, ci numai a fost întrecută de cea pentru latină. În atare situație, nu a mirat pe nimeni faptul că Irina a participat în primii doi ani de liceu și la concursul național de limba română. În clasa a IX-a s-a oprit la faza județeană, unde a luat o mențiune, pentru ca, un an mai tîrziu, să ajungă la etapa națională. O performanță pe care vrea să o repete în clasa a XII-a, chiar dacă va avea și olimpiadă de latină, dar și bacalaureat.
„Nu sînt o vedetă”
Nu ar fi exclus ca Irina Vasilachi să întrerupă și tradiția potrivit căreia toate latinistele profesoarei Florentina Neculau au continuat, în faculate, studiul limbii latine. Irina recunoaște că sufletul o îndeamnă să opteze pentru Facultatea de Limbi Clasice sau să combine latina cu altă limbă străină, însă nu exclude nici varianta admiterii la o facultate total diferită. „Facultatea de Limbi Clasice îmi va astîmpăra dorul pentru latină, dar mă va obliga să am o carieră didactică, ceea ce nu îmi surîde deloc. Cu siguranță voi avea un «consiliu de familie» pentru a lua o decizie. Mă gîndesc,însă, foarte serios să urmez două facultăți în paralel, una de limbi clasice și o a doua care să-mi ofere o carieră”, a mărturisit Irina, care, în ciuda seriei impresionante de premii adunate, nu se consideră nici pe departe o vedetă. „Sînt bună la latină, îmi place să învăț, dar mulți alți elevi fac asta și poate mai bine ca mine. Eu am fost în centrul atenției pentru că am luat premiul întîi la «naționale», dar, din punctul meu de vedere, Bacăul a avut la olimpiada națională trei premii întîi. Cristina Giugariu și Silvia Arvinte s-au clasat pe locul doi doar pentru că ministerul a impus ca premiul întîi să se acorde numai elevilor care au cel puțin 95 de puncte. O limitare care mi se pare nedreaptă”, a spus Irina.
Considerîndu-se un om normal, Irina se comportă ca atare. Atunci cînd nu învață la latină. De exemplu, face treburi gospodărești. Recunoaște, însă, că această activitate se reduce pentru ea la dat cu aspiratorul și la plimbatul lui Sandy, un caniche negru. Detestă, însă, să șteargă praful. „Sandy ține foarte mult la mine. Unii colegi chiar m-au întrebat cît de mult poate să învețe un cîine, dacă tot timpul e cu mine. După barajul pentru olimpiada internațională, am sunat acasă și am rugat-o pe mama să mi-l dea pe Sandy la telefon. De atunci mi s-a dus buhul că sînt o «ciudată», care vorbește cu cîinii la telefon”, a mărturisit, zîmbind, Irina. Aceasta nu a ezitat, prin clasa a VIII-a, nici să se bage în bucătărie, dar, de atunci, nu o mai face decît atunci cînd este absolut necesar. „Am încercat să fac niște prăjituri cu cireșe. Pe una am ars-o, în timp ce cealaltă a rămas crudă. Atunci mi-am spus că bucătăria e o pierdere inutilă de energie și timp. Totuși, dacă e nevoie, fac de mîncare, dar e sigur că nu-mi iese la fel de bună ca a mamei”, spune Irina. La latină nu o întrece însă, nimeni. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns