~2 min lectură 0 comentarii

Isărescu: Vom ieşi din recesiune numai prin constrângeri bugetare tari

Redacția Ziarul de Bacău

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, că România va ieşi din recesiune numai prin constrângeri bugetare dure, subliniind că nu este de acord cu ideea că Fondul Monetar Internaţional /FMI/ ne-a salvat ca stat, ci doar ne-a finanţat balanţa de plăţi.

„FMI-ul nu ne-a salvat ca stat. El a fost creat pentru a finanţa balanţa de plăţi, cu condiţionalităţile sale. FMI şi-a făcut datoria faţă de România, dar România nu a făcut acest lucru. Sperăm să ne oprim aici cu creşterea de venituri bugetare. FMI nu a fost deloc generos cu noi. S-au creat confuzii regretabile care ne depăşesc şi pe noi. Vom ieşi din recesiune numai prin constrângeri bugetare tari’, a explicat Isărescu.

Potrivit oficialului BNR, deşi firmele româneşti afirmă că sunt supraimpozitate, statul nu are bani.

Isărescu a făcut unele precizări şi pe marginea conceptului de fond de pensii, considerând că ‘România are buget de pensii, nu fonduri’.

„Fondurile de pensii sunt, de fapt, bugete de pensii. România are buget de pensii, nu fonduri. Este o discrepanţă între cele două termene. Ideea că pensiile în România sunt plătite din contribuţiile actualilor pensionari este greşită. Nu înseamnă că omul trebuie să fie plătit la pensie din banii lui. Cu banii lui s-au plătit pensiile celor de dinaintea lui. Vreau să văd cât mai mulţi români că revin în ţară pentru a contribui la bugetul de pensii’, a afirmat Mugur Isărescu.

Banca Naţională a României, în colaborare cu revista ‘Săptămâna Financiară’ şi cotidianul ‘Financiarul’, a organizat, miercuri, la Bucureşti, dezbaterea cu tema ‘România 2010: constrângerile economico-financiare şi imperativele sociale’.

În cadrul evenimentului au susţinut discursuri, printre alţii: Mugur Isărescu – Guvernatorul BNR, Lucian Croitoru – Consilier al Guvernatorului BNR şi Valentin Lazea – economist şef al BNR. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.