In sfirsit, am în fata manualul de istorie a comunismului în România. Cintareste o jumatate de kilogram, este facut din cea mai scumpa hirtie, tiparit în conditii grafice excelente, însotit de un DVD si costa 22,95 lei. Pe coperta o caricatura înfatisind sase marionete (tot atitia sint si autorii!) manevrate de un personaj cu mantie rosie în care eu îl vad pe „vrajmasul”. Textul este foarte dens, plin de informatii de la „surse” (probabil o încercare de a-i familiariza pe elevi cu limbajul securitatii!), excelent manipulate pentru a (de)forma constiinta elevilor în sensurile pe care le anticipam acum citeva saptamini.
Cea mai grava idee care se baga în capul elevilor este aceea ca traditia comunista este veche în România, ca în perioada 1944-1947 comunistii români au „preluat puterea”, deci ca în România comunismul nu a fost adus de tancurile sovietice, nu a fost „implementat” de alogeni, ci este o etapa a istoriei noastre care trebuie tratata ca atare, „fara ura si partinire”, cum spune chiar domnul dr. Marius Oprea în prefata. În acest sens, sigur ca vina trebuie data pe intelectualitate, pe oamenii de cultura si pe preoti, chiar daca doar subliminal. Singurul scriitor fotografiat în manual este Mihail Sadoveanu, discutind cu Gheorghiu-Dej si Vasile Luca (p.55), iar la p.32 exista chiar o tema: „Pornind de la sursele (!!) 14-15 realizati o investigatie personala cu tema «Intelectualii comunisti din România»”.
O alta fotografie are ca legenda: „Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, împreuna cu Nicolae si Elena Ceausescu, la o masa festiva”(p.108) si elevii îl vad pe Patriarh ciocnind un pahar de vin cu Elena Ceausescu! Despre celelalte biserici nu se spune chiar nimic, dar despre Biserica ortodoxa se spune ca a fost „subordonata”, ca i s-a cerut „colaborare neconditionat?” si ca „desemnarea lui Ioan Marina, preot de tara, în pozitia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), sub numele de Iustinian, a fost momentul în care a început supunerea totala a Bisericii. Compromisurile acesteia din perioada urmatoare au favorizat actiunea de scoatere a oamenilor de sub influenta religiei, initiata de statul comunist” (p.101). Asemenea blasfemii nu erau de auzit nici în vremea despre care vorbim!
Capitolul intitulat „Literatura, filmul, arta plastica, muzica” are exact 25 de rinduri si nu spune mai nimic. „Sursele” sint luate dintr-un „Raport final al CPADCR” din 2006 (asta da, documentare!). Arta plastica este prezenta prin reproduceri ale unor picturi de Sabin Balasa (p.103), Constantin Piliuta (p.104), Augustin Lucaci (p.106), Eugen Palade (p.108), toate proslavindu-l pe Nicolae Ceausescu. Se da impresia elevilor ca scriitorii, pictorii, toti artistii din România n-au avut altceva mai bun de facut decit sa întretina „cultul personalitatii”! Poezia este prezenta printr-un singur text de Mihai Beniuc (p.103) total ilizibil, deci deloc revelator pentru ce a fost „realismul socialist”, scris în 1965 cind acesta se cam terminase, iar minirevolutia culturala a lui Ceausescu înca nu începuse.
Despre „rezistenta prin cultura”, despre care a fost rolul celor mai multi dintre intelectuali României în timpul comunismului, de mentinere a credintei, de formare a constiintei, de pastrare a sperantei nu se sufla o vorba. „Modele” pentru spatiul public sint Ilie Nastase, Nadia Comaneci si Cristian Gatu.”Actorii si cintaretii au populat, la rindul lor, spatiul public (…) exprimarea lor artistica fiind însa atent supravegheata” (p.133). Doar atita se poate spune despre rolul imens al teatrului, dar si al literaturii, în contracararea propagandei comuniste? Se citeaza Orwell sau filme nemtesti, dar autorii nu au auzit despre „Cel mai iubit dintre pamânteni”, nici despre soarta lui Marin Preda?
„Cele citeva repere culturale, etice, estetice oferite publicului românesc de postul de radio Europa Libera erau receptate în spatiul privat al locuintei (sic!) si oricum nu puteau face obiectul vreunui discurs rostit public” spun autorii manualului. Fara sa vreau sa minimalizez activitatea postului de radio american, trebuie sa spun ca adevaratele „repere culturale, etice, estetice” au fost create de oamenii de cultura din România si nu putem reduce o jumatate de secol de cultura la „Cenaclul Flacara” al lui Adrian Paunescu (p.132)!
Ioan NEACSU
Lasă un răspuns