Istoria romanțată

„încornoratule!…”

* Cum se mai scrie, uneori, istoria… (2)

Printre nedreptățiții istoriei se află și voievozi români. Prezentarea lui Ștefăniță vodă (1517-1527) într-un mod nefavorabil se datorează tot unui mare scriitor și dramaturg, Barbu Delavrancea. Drama „Viforul” îi desconsideră definitiv meritele lui Ștefăniță vodă, care, culmea, îi influențează chiar și pe istorici. în realitate, în cei zece ani de domnie, Ștefăniță a dus o politică internă chibzuită, aducîndu-și ca ajutoare boieri tineri, capabili. în politica externă reușește ca Moldova să nu fie anexată sau pustiită de Imperiul Otoman. Cît despre zvonul că el ar fi fost otrăvit de soția sa, acesta este o minciună. Copleșită de pierderea soțului, ea s-a călugărit, sfîrșindu-și zilele într-o mănăstire.
Cui se datorează deformarea faptelor istorice? Cronicarilor sau istoricilor, favorabili, sau nefavorabili unor conducători, unor scriitori sau dramaturgi, în dorința lor de a-și face operele cît mai pasionante? Uneori, însă, istoria se mai și inventează…
Mare și nesfîrșită pare a fi… prostia omenească! Despre ea chiar s-a scris o carte – „Istoria culturală a prostiei omenești”, autorul fiind Istvan Rath-Vegh. Pentru a vedea cum apare ea în istorie, iată cîteva mostre: puțini știu că porecla de „încornorat” dată soților înșelați provine de la împăratul bizantin Andronic; acesta își alegea amantele din rîndul soțiilor demnitarilor de la curte. „Nemulțumiții” erau imediat despăgubiți cu terenuri mari de vînătoare, iar ca semn al noii proprietăți aveau dreptul să-și prindă de poartă coarne de cerb. Firește că cei ce treceau pe acolo își dădeau seama de… fidelitatea soției. Nu garantăm că cei ce astăzi mai pun în case coarne de cerb; prea s-ar perpetua vechiul obicei… (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!