Istoria romanțată

Cine-o face ca mine, ca mine să pățească!

Dacă credeți că în trecut domnitorii nu se îngrijeau de liniștea și bunurile supușilor, vă înșelați. Aveau o organizare bună a poliției, fiind imediat și permanent informați de actele care încălcau pravilele. Hatmanul din Iași avea în subordine ispravnici, pârcălabi, privighetorii ocoalelor, căpitanii de oraș, cei de „margine” (frontieră), polcovnicii de poteră, armașii, zapciii, străjerii și seimenii. Nici domnitorii nu se lăsau în voia soartei. Pentru paza lor, era un adevărat S.P.P., format din fustași, seimeni și arnăuți. Cînd plecau în vizite, drumul era cercetat de oameni de încredere, husărei. Drumurile cu toate că erau supravegheate tot timpul de polcovnici și călărași, nu erau deloc sigure, haiducii și tîlharii făcînd legea.
Pe timpul nopții, străjerii vegheau la somnul orășenilor, strigînd din cînd în cînd pentru a speria hoții, „Te văd! Te văd!” Mai tîrziu, rînduiala polițienească a fost încredințată unui agă. Acesta pentru paza ordinii publice, punea străji la mahalale și bariere, și dispunea de un tribunal și o închisoare. în județ el forma potera în căutarea hoților.
Pînă la începutul secolului XIX, ispravnicii, ajutați de zapcii îndeplineau funcția de administratori ai județului, dar și pe cea polițienească. „Beția vitezei” era pedepsită. Iată un hrisov din 14 decembrie 1783 al lui Mihai Suțu:
„Dumneata Vel Agă, fiindcă este lucru de multă primejdie întîmplătoare a umbla sănii tare în alergătura cailor pe ulițele Bucureștilor, unde nelipsit se află norod de oameni umblători, iată, poruncim dumitale, după ce vei face știută și cunoscută porunca aceasta la toți de obște, să vestească porunca și să zică a umbla, încet, cu sfială, ca să nu se întîmple hatale, atît la alții, cît și însuși la dânșii, după cum s-a și întîmplat din pricini de acestea, și cela ce după aceasta în urmă nu va fi următoriu și cu nebăgare de seamă se va arăta la porunca noastră, să-l oprească străjerii, să-l cunoască și să ne arăți pe cel ce este neurmătoriu”.
Ce pățeau răufăcătorii?
Vinovatul era dezbrăcat pînă la mijloc, indiferent de vreme, după care i se aplica „o corecție” cu nuiele sau frînghie udă și plimbat pe ulițele din târg, strigînd (dacă mai putea) „Cine-o face ca mine, ca mine să pățească!”. Alții, erau aruncați în hrubele umede și reci, în care nu răzbea lumina soarelui. Ucigașii sau tîlharii, pe la 1840, erau dați pe mîna cumplitului călău Gavril Buzatu, zis și „Masalagiu”.
Dar nu toate mergeau cum voia domnia. La 17 septembrie 1812, Caragea-Vodă, furios îi dă poruncă Vel agăi Alecu Ghica:
„Dumneata Vel – Agă, fiindcă locul caselor dumitale este depărtat de târg și din această pricină a depărtării nu te îndemânezi a căuta cu înlesnire trebile cîte privesc la ocârmuitul Agiei, iar mai vârtos cînd se întîmplă prin târg vreun iorgan (incendiu) de aceea îți poruncim dumitale ca îndată după primirea acestui domnesc al nostru pitac, numaidecât să-ți așezi în casele lui Panu ișlicarul ot Podu Târgului den afară, mutînd acolo și tot tacâmul Agiei, iar pentru chiriașul ce se află acum într-însele să îngrijești a-i găsi alt conac”. Poruncă care ar fi foarte actuală…
La noi, celebru pentru secolul XIX a fost Zaharache Moldovan „cel dintîi polițai al orașului Bacău”, ajutat de Lupu Huhu, care băga spaima în mahalalele băcăuane. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!