ISTORIA ROMANȚATĂ Aburi de aur deasupra comorilor

„Deodată, acolo sus pe dealul Cireșului, țîșniră niște lumini strălucitoare cum nu mai văzusem vreodată. Jucau, adică ba coborau, ba se ridicau. Am simțit în tot corpul un fel de furnicături și apoi, parcă cineva mă împingea de la spate spre acel loc. Astea-s lumini de pe comori, mi-am zis. Eram atît de fermecat încît vroiam să pun mîna pe ele. Urcam vrăjit fără să simt vreo oboseală. Ajung la locul acelor lumini, dar ele dispăruseră ca prin farmec. Mă aplec să văd locul unde intraseră și mă așteptam să văd locul și iarba arse, însă nu se întîmplase nimic. Era în ziua de 4 august 1992…”. Așa povestește incredibila întîmplare Gheorghe Gosav. La 11 iunie 1998, tot el se afla la poalele dealului „Cireșul”, lucrînd la „harbuzărie”. Era spre prînz. „Nu știu de ce, dar îmi arunc ochii spre dealul „Cireșului”. Rămîn ca stană de piatră. În același loc ca în 1992, dansau lumini strălucitoare. Arunc hîrlețul și aproape în fugă urc spre ele. Am ajuns cam la 10 metri și abia atunci am putut să mă dumiresc mai bine ce este. Era ca un fel de abur, strălucitor ca și aurul. Se ridica și cobora. Încet, încet, încerc să mă apropii cu mîinile întinse. Cînd să ajung, într-o clipită totul „dispare”. Era aburul comorilor. Duminică, 24 iulie 1999, pornesc spre comuna Horgești, la ferma familiei Gosav, împreună cu două echipe de la televiziune, una de la „ProTV”, alcătuită din Dana Munteanu și Mircea Iacobeț, iar cealaltă de la „Eurosat” cu Mirela Romaneț și Daniel Moldovan. Toți sînt dornici să vadă dealul „Cireșului” și să audă povestea luminilor de pe comori. Un prieten, Vasile Hudreș, este chiar pregătit să sape în acel loc. „Poate găsesc comoara și iau un kil pentru acasă!”, zice el. E o zi plăcută cu soare, verdeață și bună dispoziție. De la Bacău mi se alătură, curioși să vadă „comoara din Horgești” în haine de sărbătoare, Doina, Lili, Titel și elevul Adrian. Pe parcurs se fac tot felul de planuri. Cam cît o fi aur și cît argint? Cum împarți comoara? Ce își cumpără fiecare? După trei sferturi de oră ajungem la Horgești, strecurîndu-ne pe un drum de țară ce trecea printre lanuri de porumb verde spre ferma familiei Gosav. O descoperi „agățată” parcă de un deal. Ajungem, urmați de o ceată de cîini furioși. Din stînga fermei zărim un capăt de pădure, în față dealul „Cireșului” avînd pe la jumătate un pîlc de copaci. Sîntem întîmpinați cu bucurie de „clanul Gosav”: Dumitru, de 80 de ani, Gheorghe, de 45 de ani, fost crescător de cai la Mangalia pînă în 1990, Viorica, soția lui Gheorghe, fetele lor Roxana și Alina. Gheorghe Gosav ne arată cu plăcere averea: vaci Holstein, cai de rasă, oi, porci, găini și pichire. Firește, ajunge la problema luminilor de pe comoară.

– Păi, uitați cum stă situația. Vedeți dealul acela înalt din fața noastră. E un deal strategic. Acolo, sus, așa cum mi-a povestit tata și acesta cum o știa de la tatăl lui, cînd veneau turcii, românii aprindeau focuri de semnalizare și buciumau ca să vestească pericolul. El este în zona pe care noi o numim Mărăscu, iar mai sus de pîlcul de copaci este „Coasta Cireșei” sau dealul „Cireșul” pentru că pînă în 1950 se afla o livadă de cireși. Pădurea pe care o vedeți lîngă deal era pînă sus și mult mai mare. Mai încolo, chiar lîngă hotar e satul Soci, care avea o biserică de lemn veche ce a ars în primăvară. Cu un adevărat alai după noi, ne îndreptăm spre dealul „Cireșul”. Gîfîim, urmăriți de arșița zilei. Ajungem. Și…

– Uitați, chiar aici se zăresc urmele a trei gropi. Aici am văzut dansînd flăcările deasupra comorii. Aburul care iese din pămînt este de pe banii de aur. Acolo, pe marginea gropilor scot din buzunar copia unei scrisori ce fusese scrisă pe cîmpul de luptă, dar care n-a mai ajuns la destinație. Să fie vorba de o comoară demnă de cea a lui Ali Baba?

„Fiule Zaharie Ureche

Sănătate vouă și pace.

Iubiții mei eu mă văd la ceasul morții și din aceasta nu voi ieși că rană mare am căpătat de la un leah din Gios de Episcopia Rădăuțului între Satu Mare și Sata despre Dornești pe un pisc de deal din cea parte de apa Sucevei la Cetățuie sau la Șanțul Liteanului că acolo am avut cruntă bătălie. Să ai sama la trei gropi la Soci în ținutul Bacăului, în cea din mijloc am pus două putini cu bani mai mult aur și argint. Sînt și altele. Să dai popii Manolache să facă biserica la Soci și din acei bani să cumpere morile de la Cocu Știrban și îndată să vii la Neamț la Popa Toader. De mă vei găsi mort la Sfînta Mănăstire Secu să mă îngropi și la popă vei găsi toate lucrurile mele. Grăbește-te de vino să mă găsești viu.

Ursu Ureche, iunie 23 leat 1702.

Starostele Cernăuțului”

O serie de coincidențe uluitoare. Aici să fi îngropat incredibila comoară, starostele Cernăuțului? De ce? Probabil, pentru că dealul putea fi identificat cu ușurință de fiul său și pentru că pădurea ascundea gropile de orice privire, ne lămurește Gheorghe Gosav. Se pare că are dreptate. Urc pînă în vîrf. De acolo, în zilele senine se vede chiar Bacăul! Pe acest deal se aprindeau focuri de semnalizare și oamenii buciumau ca să vestească pericolele. Tot de aici se zărește și vestitul sat Soci. Într-adevăr, de sus mi se arată o priveliște de basm. Locuri de-a dreptul încîntătoare. Lîngă mine, se vede intrarea în vizuina unei vulpi, apoi alta. „Camere decomandate”, face cineva remarca. În timp ce televiziunea își făcea tacticos treaba, doi tineri se apucă să sape pămîntul sperînd să ajungă la comoară. Doar venirea serii ne-a alungat, rămînînd ca într-o zi să aflăm că faimoasa comoară din Horgești a fost scoasă la lumina zilei. (Eugen ȘENDREA)