În 1916 România iese din neutralitate și intră în război. Iată cîteva relatări din acele timpuri, dar și despre Mărginenii de altădată, în viziunea unui martor ocular, C. Popescu, „de meserie tîmplar”: „Era o zi a primăverii cînd pomii erau înfloriți prin luna lui aprilie, numai ce aud dinspre oraș un zumzet de talgire, bătăi de tobă și cu muzică venind înspre comuna mea Mărgineni o armată mergînd pe jos. Am așteptat de a trecut și mă iau și eu după ea mînînd vitele înspre casă apoi m-am luat și eu după ea oprindu-ne în fața primăriei, unde erau adunați mai mulți oameni cu primarul la un loc. În fruntea armatei era un ofițer călare pe un cal. Și descălecîndu-se se apropie de noi și ne întreabă de primar care întîmplător era și el așa cum am arătat după ce dase mîna cu el recomandîndu-se că e Gineralul Grigorescu și că are ordin de a se cartirui în această comună. Cînd a auzit, imediat a anunțat pe șeful de post și cu oamenii lui a început cartiruirea pe la casele noastre. La părinții ei le-a dat pe un plutonier cu numele de Ceornei și cîțiva ostași. Și așa îi repartizase pe toți. Iar Gineralul cu birourile și fanfara le-a repartizat în curțile de vizavi de primărie pe coasta unui deal ce purta numele de Curțile Căpitanului Curpenschi rămase cu acel nume moștenitorilor ce le spunea Brăescu. Curțile și grădina cu tot felul de pomi altoiți era sub administrația unui neamț ce semnau ea Alois Clima om foarte priceput. Și nu numai astea le avea. Dar având și o seră cu flori de o frumusețe în care avea și portocali și lămâi, de erau atît de mari de puteam de a mă sui în ei ca în orișicare pom făcând roade de o mărime obișnuită. Apoi pasări fel de fel domestice pînă și păuni. Dar și zburătoare avea în cuști de mai multe specii. Avea scatii, ceocîrlani, pițigoi, măcăleandrii, privighetori, sturzi, ochiul boului, ceocănitori, canari de mai multe feluri, pînă șu vulturi, chear și stăncuții. S-a merat mult Gineralul văzînd așa ceva. De aproape în fiecare zi cînd avea timp liber să ducea să le vadă ducîndule fel de fel de seminți de a ciuguli. Chear și unii din ostași le ducea resturi de pîine că le era dragi.
Am uitat să continui. După ce sau aranjat atît trupa și restu de ofițeri sau cartiruit în casele administratorului moșii Platon, un om scurt și gras ca un purcel și foarte sever cu muncitorii de pe unii îi și bătea. Lumea credea că numai cu atît a fost acea unitate de a se stabili. Dar de unde: A început să apară mașini încărcate cu materieal de construcții descărcîndule pe cîmp în spatele Fabricei de spirt mașini cu prelate pentru corturi. Apoi sau pus pe săpat făcînd patru fîntîni căptușindule cu scînduri pentru a nu se dărâma. O parte din materieal era fasonat ce în scurt timp le înșira ridicînd mari hangară așa le spunea ei pentru adăpostirea avioanelor. Și cînd a fost gata și cu nivelarea a cîtorva hectare a început să vină două tipuri de avioane Forman și Bleriot așa se numea. Forman era un fel de avion ce arăta ca o barcă cu motor instalată între două aripiu montată pe niște vergi de fer și sîrme. Chear și restul corpului era construit tot numai în cabluri de sîrmă și în coadă avea niște palete mișcătoare pentru dirijare. Ear bibeurile (avioanele Bleriot) arătau exact ca avioanele de crucea roșie cum erau pe timpuri. Noi copii zîlnic ne duceam ca să vedem cînd își lua zborul sau cînd ateriza. Dar mai mult îmi plăcea să ascult muzica ce cînta foarte des în fața curții unde era instalată. Mai principal duminica venea multă lume mai mult tineret fete și băeți încinzînduse în horă devalma cu ostașii și jucau. Eu ca un prichindel ce eram îmi era ochii și urechile numai la muzică învățînd o horă și alte cîntece de și azi le țîn în minte ce o cînt foarte des din muzicuța cu mandolina dinpreună. Ea dat intitularea Hora Armatei. Și știea zîlnic cum își fac aviatorii exercițu cu avioanele. Și întro zi care ea fost fatală căpitanului Gheorghiu care toată lumea îl admira cînd zbura cu avionu. Căci în ziua cea de exercițu era în zbor patru avioane Bibeu și două Formane. Și din cele patru avioane noi știeam care e pilotat de Căpitanu Gheorghiu după eschibițiile ce le făcea. Că se înălța ca o săgeată în sus și imediat se lăsa cu elicea în jos învîrtinduse și cu motorul oprit de credea că se prăbușește și cînd ajungea cu o distanță potrivită de el de pămînt numai ce auzi că pornește motorul și își ea earăși zboru în sus. Noi știeam de mai de mult de acele ischibiții și ne obișnuisem cu acele salturi ce le făcea. Dar în acea zi în care am arătat că a fost fatală pentru el că venind cu avionu în jos a pornit motoru prea aproape de pământ și nu a mai putut ași lua zborul în sus și sa înfipt motorul în pământ. Și din tirajul elicei a făcut gaură în pământ cam de 60 de centimetri aruncînd țărîna în părți cam 6 metri în diametru neluînd foc și Căpitanu era mort. Rămînînd avionu înfipt și drept ca o săgeată. Lume se adunară, apoi a venit autoritățile dela oraș dimpreună și cu un cetățean cu aparatu de fotografiat făcînd clișeuri în patru poziții. Așa cum căzuse una, a doua cum lau scos din avion, a treia cum lau așezat pe o mașină încărcată cu coroane de flori și una cum era încolonată lumea în frunte cu fanfara militară ducîndul la cimitirul orașului ținînd trei zile în biserică vizitîndul lume și de prin alte orașe. Și a fost înmormîntat chear în fața bisericii unde se află mica capelă pentru ținut morți. Ar fi existat și astăzi dacă nu se nivela acel teren unde era înmormîntat căpitanu Gheorghiu. După înmormîntare chear plutonierul Ceornei a fost însărcinat de a umbla din casă în casă cu un braț de tablouri cu el fotografiat de o mărime cam de 40/30 cm cumpărîndule lumea, alegînd pe care vreau. Banii ce îi strângea era pentru ajutorul familiei lui din părinți țărani”. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns