prof. Eugen ȘENDREA
Marele artist Constantin Tănase s-a aflat de mai multe ori pe meleagurile băcăuane. Iată-l, încă din 1912, la Slănic Moldova. Pe scenă se joacă „Vagabonzii”. Lumea e încîntată de jocul lui Tănase. „E în mare formă!”, își ziceau spectatorii, aplaudînd frenetic. Au urmat „bisurile”, care nu se mai terminau. Nimeni, însă, nu știa că doar cu cîteva minute înainte de începerea spectacolului un factor poștal îi înmînase o telegramă. Deschizînd-o, el rămăsese înmărmurit. Era înștiințat că-i murise tatăl, Ion Tănase. „Lacrimile i-au inundat ochii și i-au brăzdat fardul, stricîndu-l… Tănase și-a dres grima și a jucat ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Numai după spectacol a spus colegilor pricina pentru care trebuia să plece chiar în seara aceea la Vaslui”.
În iarna dintre anii 1922 – 1923, Tănase a făcut un turneu prin mai multe orașe moldovene. Lipsa unor cabine îi făcea pe actori să se îmbrace în spatele scenei, în jurul unui foc care trebuia permanent întreținut. Tănase arunca și el lemne pe foc „încurajîndu-i”: „Să vedeți voi mîine, la Bacău, ce bine o să fie”!
Trupa a ajuns la Bacău. „Pe scenă frigul era atît de pătrunzător, încît actorilor le clănțăneau dinții, fiindu-le aproape cu neputință să vorbească. Strînși în jurul unei plite improvizate, coceau cartofi. În această atmosferă înghețată, culmea ironiei, cîțiva interpreți apăreau în haine albe, de vară, cu pălării de paie, decorul reprezentînd un parc „scăldat în razele calde ale soarelui”. Actorul Codruț, îmbrăcat primăvăratic, se înverzise de frig, iar partenera, în rochie decoltată, dîrdîia de frig și ea. Ca să se încălzească, orchestra cînta de zor, iar cei doi în loc să-și declare dragostea potrivit textului, au început să cînte și să danseze. Lumea din sală înțelegea situația, dar Codruț vrînd să explice, se adresă partenerei:
– E cam răcoare…
La care un mucalit de la balcon nu se putu abține să nu-l corecteze:
– Ce răcoare, frate-miu, e ger de-a binelea!
Mult mai tîrziu, prin anii ’40, Constantin Tănase și trupa de la „Cărăbuș” au sosit din nou în Bacău. Acum puteau juca în sala Teatrului „Mărăști”. Se știe că el avea o mare înțelegere pentru studenți, pe care-i introducea la „Cucurigu” fără să plătească. Pentru aceasta chiar el se posta la ușa de intrare. Un student cu nasul roșu și amețit îi ceru lui Tănase cu glas tare:
– Maestre, ia-mă și pe mine. Sînt floarea studenției!
La care Tănase izbucni în rîs:
– Se cunoaște că ești floare, că miroși de departe…
După terminarea spectacolului, băcăuanii îi fredonau melodiile, sau repetau replicile, dintre care unele și astăzi par foarte actuale:
Tot un drac:
Că-i ministru Stan ori Bran
Tot un drac!
Că eu tot rămîn golan,
Tot un drac!
Ori c-avem o constituție,
Ori că nu-i, fără discuție
Tot un drac!
Și cu asta ce-am făcut:
Drumurile le-am vîndut?
Le-am vîndut!
R.M.S.-ul l-am vîndut?
L-am vîndut!
Telefonul l-am vîndut?
Și pe dracu l-am vîndut,
Am vîndut și-am revîndut
Tot ce-avem și am avut…
Foarte bine! S-a făcut!
Dar cu asta ce-am făcut!?
Lasă un răspuns