Nu e nici o glumă. Tumultuoasa istorie a Moldovei consemnează și un pretendent la domnie: Mîzgă – Vodă! Povestea lui, adevărată, începe undeva în Polonia, unde un oarecare Ștefan Mîzgă trăia de pe o zi pe alta. Într-o zi din toamna anului 1562, la o cîrciumă întîlni cîțiva boieri moldoveni pribegi, printre care Ilie Dumitrovici, Petru Draxin, Veveriță și Mălai. Discutau cu voce tare. Erau în căutarea unui domn care să-l înlocuiască pe Alexandru Lăpușneanu. Un nou domn? Mîzgă se lumină la față. Se îndreaptă spre masa lor și, teatral, le spuse:
– Ați nimerit cum nu se poate mai bine. Eu mă țin domn și fiu de domn!
Boierii ridicară din sprîncene, se priviră apoi unii pe alții și, ridicîndu-se în picioare, strigară:
– Să trăiești, Măria Ta! Trăiască Mîzgă – Vodă!
Imediat a fost alcătuită și prima „curte”, ca o cancelarie, care s-a și apucat de treabă, emițînd documente. Nu se știe cum, dar apariția unui pretendent la tronul Moldovei a ajuns și la urechile împăratului Ferdinand I de Habsburg. Mîzgă i se potrivea ca o mănușă în calculele sale politice. Îl chemă din Polonia și-l așeză la Satu Mare.
Domnitor fără armată? Angajează pe cheltuiala sa 300 de călăreți sub comanda căpitanului Lazăr Schwendi. Are alt curaj și chiar se amestecă în luptele pentru stăpînirea cetăților Baia Mare și Satu Mare. Dar dorința lui cea mai mare era tronul Moldovei.
Într-o zi îi sosi vestea de la Iftimie, egumenul mănăstirii Neamț, că lumea se împotrivește lui Lăpușneanu și-l dorește ca domn. Imediat, fuge la împărat și-i cere ajutor pentru ocuparea tronului. Promite, în schimb, că va da ajutor militar imperialilor, 10.000 sau chiar 20.000 de ostași. Împăratul stătu o clipă în cumpănă, dar se lăsă convins. Porunci căpitanilor Lazăr Schwendi și Francis Zay să-l ajute să-și alcătuiască o armată adevărată. Și incredibilul se produce: la începutul lunii iunie 1566, Ștefan Mîzgă pătrunde în Moldova.
Dar, să-l lăsăm pe Grigore Ureche să ne povestească:
„Într-acest an s-au rădicat din țara ungurească asupra lui Alixandru Vodă un Ștefan, pe poreclă Mîzgă, cu mulți haiduci (mercenari) de s-au fost făcînd os de domn, strîngîndu-și păstori și altă adunătură, au intrat în țară, smonindu-i pe oameni, ca să i se închine și să-l ducă la domnie. Ci Alexandru vodă, dacă au înțeles, au trimis împotriva lui slujitorii săi, cari-i l-au tîmpinat mai sus de cetatea Neamțului și dîndu-i război, l-au bătut și oamenii i-au răsipit, iară pre cari-i i-au prinsu vii, le-au tăiat nasul și urechile. Iară el a scăpat prin munți, pedestru”. Deși s-a întors și fără armată și fără cal, el tot mai plănuia în toamnă cucerirea Moldovei. La 1 mai 1564, el promitea că dacă va fi domn, va da „vaci, miere de albine și unt”. Face peste tot „jalbe, petiții”, și cere bani, alimente, dar și nutreț și lemne de foc. Devine pentru toți un personaj amuzant. Mîndru, le răspunde că „eu sînt slugă cu barbă”, și „nu pot să rabd în nici un chip ca oricine să-mi pîngărească cinstea, căci eu sînt cinstit… dar și mă țin că sînt domn și fiu de domn… și vreau să port faimă, nume fără prihană, deși sînt sărac”.
Tomnatic, reușește să se căsătorească în 1582, primind ca dar de nuntă o cupă de argint și o moșie. Totuși, la 10 august 1591, scria că „am ajuns atît de rău, că nu pot ieși din casă, nici la două mile, din pricina lipsei mari de bani”.
Ultima lui scrisoare datează din 1594, declarînd că îl „silește năprasnic nevoia”. Va muri probabil sărac și uitat, cel ce-și zicea Mîzgă – Vodă. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns