ISTORIA ROMANȚATĂ Istoria orarului de vară

Eugen ȘENDREA

A existat „un inventator” al orarului de vară? Desigur. Cel care a inițiat crearea orarului de vară s-a numit Andre Honnorat. El a fost ministru al instrucțiunii publice, senator, deputat, Doctor Honoris Causa, creator al Alianței pentru creșterea populației, al Bibliotecii – muzeu dedicată primului război mondial, al Comitetului pentru combaterea tuberculozei și al altor organisme. Culmea este că A. Honnorat nu avea nici măcar… bacalaureatul. Lui avea să i se ridice o statuie de cîțiva parizieni. Lipsa studiilor era compensată la Honnorat de un extraordinar simț practic. În 1916, Franța se afla în plin război. Resursele energetice naturale trebuiau economisite. Franța nu avea o oră unică, deși încercări de a se adopta un orar de vară s-au făcut, dar fără succes. Anglia și Germania instituiseră orarul de vară, dar numai în unele întreprinderi, pentru personalul lor. Acțiunea de a schimba ora a stîrnit atunci o întreagă furtună de proteste. Andre Honnorat este atacat că „viciază mersul naturii”, „că vrea să se îmbătrînească”, că este „ridicol”. Este insultat, amenințat, dar cîștigă. Ce-i drept, pentru o perioadă, adică numai pe durata războiului. Începutul însă fusese făcut. Dezbateri pe această temă se vor face în 1921, 1940. După ce de-al doilea război mondial, Franța hotărăște trecerea „la orarul de vară”. Nevoia de a economisi resursele de energie, crizele energetice, vor forța țările europene în primul rînd de a folosi „orarul de vară”. Printre ele se va număra și România, care deși tîrziu (anul 1979), s-a adaptat cu ușurință orarului de vară.