ISTORIA ROMANȚATĂ Lupu Huhu, spaima Bacăului

Eugen ȘENDREA

Nu vă speriați! Lupu Huhu a trăit acum mai bine de 100 de ani în urmă. Povestea lui și a „Polițaiului Zaharachi Moldovanu” o datorăm cronicarului Costache Radu și începe în Bacău prin 1866…

Între 1865-1866 holera cuprinsese întreaga țară, iar „în Bacău bîntuia mai cu furie”. Din punct de vedere edilitar, Bacăul era o îngrămădire de cocioabe, numai în „partea dreaptă a șoselei fiind locuită numai de boieri, negustori și gospodari”, adică ceva mai răsărită. Ca atare, „cei mai mulți care mureau erau oameni nevoiași și acei care locuiau în strade murdare și aveau murdării prin ogrăzi și case…”. Pe străzi zăceau oameni morți „de se-ntîmpla să steie un cadavru și 3 sau 6 ore”. Și „pe lîngă acestea, și ajutorul doctorilor lipsea”. Ce era de făcut? „Cam tot ce sfătuia doctorii pe atunci pe oameni, era să mănînce usturoi, să bea rachiu și vin roș, iar apa s-o beie îndoită cu rom. Rezultatul?

„Mai toți cu chef!”

Dar, iată că de la un cadavru căzut pe stradă „s-a întîmplat un fapt de care orășenii au făcut haz multă vreme”, deși erau atît de necăjiți. „Polițai al orașului Bacău” era Zaharachi Moldovanu, viță de boer, dar și fost bontușnic de la 1848″. Se spune că „era în vîrstă, cam de 55 de ani și ceva și avea și un petic de moșioară”. Mai „totdeauna îl însoțea un sergent de poliție, Lupu Huhu”, și care „și el era bătrîn, dar așa de slut și posomorît că-ți era frică de el”. Zaharachi Moldovanu trecea, ca în toate zilele, să-și ia vinul la Cafeneaua lui Mafiș de pe Ulița Mare” (azi Mihai Viteazu) cînd zărește lume multă și un cadavru neridicat. Se apropie de el, cînd „deodată iese din grămadă un fruntaș…, Altăr Chitaru care începe a se rățoi și striga la Polițai”. S-a speriat Zaharachi Moldovanu de „democratul” Chitaru și de mulțime?

Aș! „Fără a rosti o vorbă, făcu semn lui Lupu Huhu” și „acesta ridică iute pe Altăr din acea mulțime și-l duse în arestul poliției, iar Polițaiu plecă liniștit cu mîinile la spate, spre cafenea”. Însă „vreo zece băcăuani se duseră să se plîngă procurorului Căpitănescu de această arestare și ei „mai adăugeau și bătae”. Procurorul trimite un funcționar cu poruncă pentru Moldovanu „că arestarea e ilegală și să-i dea drumul din ordinul său”.

Va executa ordinul procurorului?

Zaharachi Moldovanu „zîmbind, îi răspunse să se ducă să spuie procurorului să nu se amestece în administrația lui, c-apoi… încheie cu vreo cîteva cuvinte cam de mahala”.

Atmosfera deveni încărcată. În „scurt timp se adunară peste 200 de orășeni” în jurul lui Z.Moldovanu și „nu trecu o jumătate de ceas” și „iată că sosește Procurorul urmat de 4 dorobanți și în urma lor altă lume curioasă”.

Ce se va întîmpla?

Procurorul se repezi la Zaharachi Moldovanu care „stătea liniștit” și-i „strigă, că în numele legii e arestat”. Atunci se întîmplă un lucru nemaipomenit! Dar să-l lăsăm pe Costachi Radu să ne povestească:

„Și cînd (procurorul) se întoarce să poruncească dorobanților ca să-l ridice, d’odată pălăria lui nantă din cap, a fost pe acoperămîntul unei dugheni, ear lumea l-a luat la brînci și ghionturi, încît abea a scăpat și-a luat-o la fugă spre Tribunal, cu capul gol. Dorobanții se pricepeau ce este, dar lumea a început să strige la ei ca să prindă pe acel ce fuge cu capul gol, că acela e hoțu. Și dorobanții a rupt-o de fugă după acela, mai dîndu-i și ei vr-o cîteva lovituri de sabie”. Cu chiu cu vai, „bietul Procuror a ajuns la Tribunal fără suflet, și nu după multă vreme a eșit din slujbă, ear polițaiul Zaharachi Moldovanu, a eșit din poliție mai tîrziu, căci (așa era pe atunci!)… avea spete pe Prefectul Gheorghe Lucca”…